Coşul de fum neprotejat – cauza unui incendiu în Săbăoani

de | 24/11/2020 | Rural, Actualitate

O mare nenorocire s-a abătut în dimineața zilei de 24 noiembrie, peste o familie din Săbăoani.  Prin apel la 112, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui incendiu în această localitate, iar  pentru localizarea și lichidarea acestuia au intervenit pompierii voluntari din cadrul SVSU Săbăoani cu o autospecială de stingere și pompierii romașcani cu o autospecială de stingere. Incendiul se manifesta la acoperiș cu posibilitatea propagării la întreaga locuință, dar și la o locuință învecinată. A ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați. Cauza probabilă de producere a acestui incendiu a fost stabilită ca fiind coșul de fum neprotejat termic față de materiale combustibile. 

Pompierii nemțeni reamintesc cetățenilor regulile şi măsurile de prevenire a incendiilor la instalarea şi exploatarea coşurilorşi burlanelor pentru evacuarea fumului: 

  • coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, curăţateşi reparate premergător sezonului rece şi ori de câte ori este nevoie ;
  • coşurile de fum se prelungesc deasupra acoperişului cu 0,5 – 0,8 m;
  • în podurile caselor, coşurile de fum vor fi obligatoriu tencuite pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile ;
  • coşurileşi burlanele pentru evacuarea fumului vor fi construite, întreţinuteşicurăţate periodic pentru a nu provoca incendii ;
  • coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşurilor cu 25 cm; în spaţiul dintre coşurişiplanşee se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
  • la trecerea prin acoperişuri se lasă o distanţă de cel puţin 10 cm între faţadele exterioare ale zidăriilor coşurilorşi elementele combustibile ale acoperişurilor ;
  • coşurile de fum vor fi prevăzute cu uşiţe pentru curăţate ;
  • coşurile aflate în apropierea materialelor combustibile (depozite de furaje, păduri etc.) sau cele situate pe acoperişuri combustibile, vor fi prevăzute cu site sau grătare pentru reţinerea scânteilor;
  • se interzice încastrarea elementelor combustibile ale acoperişurilor, planşeelor etc. în coşurile de evacuare a fumului;
  • se interzice racordarea focarelor alimentate cu gaze, la canalele de fum care deservesc şi focare cu combustibil solid sau lichid;
  • în spaţiile cu pericol de incendiu şi explozie, nu se folosesc burlane din tablă pentru evacuarea fumului;
  • se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile;

   Pentru creşterea gradului de protecţie a gospodăriilor şi pentru a preveni unele situaţii neplăcute cu consecinţe grave, cetăţenii trebuie să conştientizeze că ei sunt primii responsabili în a-şi proteja locuinţeleşi bunurile.

Articol scris de Coca Cozma

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.