Laura David, un om de cuvânt pentru nemțeni

de | 03/12/2020 | Județean, Comunicate de presă, Politică

Laura David candidează la Camera Deputaților, din partea USRPLUS Neamț. Pe buletinul de vot, Alianța USRPLUS se găsește la poziția 5.

Laura a crescut în Piatra Neamț, dar locuiește de mulți ani în comuna Alexandru cel Bun. A absolvit Facultatea de Relații Economice Internaționale la București și lucrează ca economist la societatea de consultanță pentru firme internaționale pe care a înființat-o împreună cu soțul ei. E un om de cuvânt, pune pasiune în ceea ce face și se dedică total proiectelor în care crede. 

Laura a învățat că fiecare lucru trebuie făcut la timpul său. La vârsta de 44 de ani și după o experiență profesională desfășurată exclusiv în mediul privat, Laura crede că e momentul potrivit să se implice în viața politică din România. 

E unul dintre cei mai noi membri ai USR și unul dintre cei mai activi la alegerile locale din septembrie 2020. De mult timp, Laura e cel mai activ și vigilent critic al administrației locale din Alexandru cel Bun, vocea vie și neobosită a cetățenilor din comună.

Laura David a întrebat oamenii din jur ce și-ar dori de la un parlamentar, cum își imaginează reprezentantul lor în Camera Deputaților.

„Avem nevoie de oameni competenți și corecți“, au spus unii. „Profesionalism, corectitudine, seriozitate, implicare, dorința de a schimba lucrurile în bine.“ „În Parlament trebuie să ajungă oameni corecți, cinstiți, pregătiți, care au excelat în profesia lor și care acum vor să pună umărul la schimbarea modului în care se înțelege să se facă politică“, au răspuns alții.

Laura își dorește să participe la schimbarea actualei clase politice românești, în care majoritatea celor care ne reprezintă în Parlament votează fără să fi citit măcar documentele supuse votului și fără să știe despre ce e vorba, se plictisesc vizibil la ședințe sau nu se întâlnesc niciodată cu propriii alegători. Laura crede că a venit timpul ca parlamentarii să trateze cu deplină responsabilitate onoarea de a reprezenta cetățenii și să fie conștienți că traiul multora dintre români depinde de deciziile Parlamentului. 

Proiectul de acum al Laurei este România. Își dorește un Cod de Procedură Administrativă care să includă posibilitatea semnării electronice a tuturor actelor administrative și vrea să lucreze la actualizarea legislației electorale – cu vot prin corespondență eficient și vot electronic. Va contribui la susținerea investițiilor în infrastructura de turism și la dezvoltarea sistemului de învățământ conform necesităților de pe piața muncii. 

Nemțenii ne-au dat votul pe 27 septembrie. Avem încredere că o vor face și pe 6 decembrie. Cu mască și distanțare socială la secțiile de vot.

Articol scris de inRoman.ro

Cotidian online independent.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.