Răsturnare la răsturnarea de majoritate în CJ Neamț. Liviu Harbuz: „Voi stabili dacă voi mai rămâne sau nu membru PRO România”

de | 12/01/2021 | Județean, Politică

„Uite majoritatea, nu e majoritatea” – cam așa s-ar traduce pe scurt situația din Consiliul Județean Neamț, acolo unde într-o singură ședință alianțele au fost date peste cap de două ori.

Ședința avea pe ordinea de zi alegerea celor doi vicepreședinți, iar cei din alianța formată de PNL, USRPLUS, PRO România și PMP erau încrezători că au cărțile câștigătoare. La ședință au fost prezenți toți cei 35 aleși cu drept de vot (34 de consilieri locali și președintele CJ). Primul semnal că matematica dinainte de ședință nu se potrivește cu cea din ședință a apărut la votul pe procedura de exercitare a votului, unde propunerea lui Ionel Arsene a avut câștig de cauză cu 20 de voturi „pentru”.

Primele două propuneri pentru funcțiile de vicepreședinte au fost Florin Hopșa de la PNL și Florin Zaharia de la USRPLUS. Apoi Ionel Arsene anunță că în CJ s-a format o nouă alianță majoritară, formată din PSD-PMP-Pro România, care are alte două propuneri, voturile fiind „cumpărate” prin propunerea ca vicepreședinți pe Ion Asaftei (PRO România) și Dragoș Chitic (PMP).

Profitând de pauza necesară tipăririi buletinul de vot, cei de la PNL și USRPLUS au decis să părăsească ședința pentru a dejuca planul lui Arsene și, surpriză, doi consilieri județeni ai PPUSL, partid care a participat la alegeri în alianță cu PSD, decid și ei să părăsească ședința. Chiar și așa, ar fi rămas 18 voturi în tabăra PSD, îndeajuns pentru Arsene, numai că la vot a fost o altă surpriză: un vot a fost anulat, cele 17 obținute nefiind îndeajuns ca Asaftei și Chitic să ajungă vicepreședinți.

După ședința de Consiliu Județean, coordonatorul PRO România Neamț, Liviu Harbuz, a transmis un comunicat de presă în care acuză faptul că decizia de vot a fost luată peste capul său, cei trei consilieri județeni fiind contactați de secretarul general al PRO România Național, Marian Neacșu. Totodată se precizează faptul că votul anulat a aparținut consilierului PRO România Cătălin Chiței.

Este evidentă o apropiere a PRO România de PSD în condițiile în care discuțiile între consilieri  județeni PRO România Neamț și Secretarul General, Marian Neacșu, s-au purtat prin intermediul și prin telefonul lui Ionel Arsene.

PRO România Neamț se va reuni în forurile sale statutare județene pentru a lua deciziile în mod democratic. În funcție de aceste decizii voi stabili dacă voi mai rămâne sau nu membru PRO România.

Minciuna și trădarea sunt, din păcate, apucături politice la care unii politicieni, noi sau vechi, apelează în ciuda promisiunilor de politici reformatoare.

Rămân consecvent în opțiunile mele politice și în promovarea reformei reale în politică.

Liviu Harbuz, Coordonator PRO România Neamț

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.