„Ședința de lucru” pe buget: va fi sau nu transparentă?

de | 15/01/2021 | Local, Administrație

Anual, înainte de ședința de consiliu local de aprobare a bugetului, primarul municipiului Roman ține mai multe dezbateri cu diferite categorii socio-profesionale și o „ședință de lucru” cu consilierii locali. Am pus între ghilimele „ședința de lucru” pentru că așa a numit-o primarul Leonard Achirilioaei, cu toate că până acum termenul utilizat a fost tot „consultare”.

Dacă dezbaterile cu categoriile socio-profesionale au fost întotdeauna cu un grad mai mare de transparență, presa având mereu acces la acestea, întâlnirea cu consilierii a avut un pronunțat caracter secret, atât de secret încât mulți din presă nici nu știau de existența ei. Numai că anul trecut, consultarea a fost programată după o ședință de consiliu local la al cărei final presa a fost invitată să părăsească sala.

Luați la întrebări, consilierii locali au cam dat din colț în colț, unii spunând că au fost doar „niște discuții”, alții zicând că e normal ca presa să nu aibă acces la astfel de dezbateri „interne”, iar alții făcând pe indignații că presa nu a avut acces. Inclusiv primarul de atunci al orașului a declarat în conferință de presă că sunt discuții interne la care presa nu trebuie să asiste.

Am readus subiectul în discuție cu actualul primar, Leonard Achiriloaei, având în vedere că bugetul este în pregătire și în curând va trebui votat de aleșii locali. Edilul a declarat că și anul acesta se vor ține dezbaterile cu categoriile socio-profesionale, la care presa va putea fi prezentă, și că, în măsura în care va fi posibil, se va ține cont de ideile ce răzbat din ele. În paranteză fie spus, în ultimii patru ani foarte multe idei din dezbateri au primit girul verbal al primarului că vor fi puse în practică, dar extrem de puține s-au concretizat.

Când a venit vorba de consultările cu consilierii locali, primarul Achiriloaei nu a mai fost atât de dornic de transparență.

Este o ședință de lucru, nu este o ședință de prezentare, putem face și o ședință cu puncte de vedere în urma discuțiilor din consiliul local. Având în vedere că e o ședință lucrativă mi se pare normal să nu fie o ședință publică. Nu-i îngrădește nimeni dreptul unui consilier local de a-și prezenta viziunea și prioritățile înainte și după aceste dezbateri, ei pot ieși public să facă aceste precizări.

Leonard Achiriloaei, primarul municipiului Roman

După prezentarea unor argumente în favoarea transparentizării unor discuții dintre oamenii aleși de romașcani să le reprezinte interesele, Leonard Achiriloaei a spus că va analiza posibilitatea ca presa să fie prezentă și va discuta și cu consilierii locali pentru a vedea dacă aceștia sunt de acord.

Prin urmare, am sunat câte un reprezentant al partidelor politice din Consiliul Local Roman.

Din punctul meu de vedere, repet din punctul meu de vedere pentru că nu m-am consultat cu colegii mei și, în ciuda a ceea ce se crede în PSD fiecare consilier e liber să aleagă și să voteze cum crede, consider că ar fi chiar indicat ca presa să aibă acces la discuții. Astfel oamenii vor ști cine ce vorbește, ce idei are și ce prostii spune.

George Bălan, consilier local PSD

Nu văd ce ar fi de ascuns. Nu am discutat cu colegii mei pe tema asta, o vom face și vom lua o decizie ca grup politic, dar nu văd de ce nu ar participa și presa la astfel de întâlniri.

Radu Samson, viceprimar din partea USRPLUS

Nu cred că ar fi o problema ca presa să fie de față. Ar fi o dovadă de transparență.

Roxana Iorga, consilier local PNL

Consilierii ÎPM Teodora Baciu și Bogdan Roman s-au declarat de acord prezența presei la discuțiile pe buget – amintind că transparența rămâne o temă principală pe care au promovat-o în timpul campaniei electorale și pe care o practică acum; consilierul PRO România, Dragoș Barcă, nu a putut fi contactat telefonic.

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.