Putem afirma cu tărie că cei care sunt trecuţi de 30 de ani au prins o copilărie în care lectura unei cărţi însemna un timp aparte petrecut într-un univers paralel cu realitatea. De cele mai multe ori cititul era echivalent cu petrecerea timpului liber sau  chiar a vacanţelor. Astăzi, din ce în ce mai mulţi copii, tineri, adulţi consideră că este plictisitor să citeşti, că este demodat sau dau vina pe lipsa timpului. Părinţii pun presiune asupra copiilor să citească măcar câteva pagini pe săptămână, însă tehnologia acaparează din ce în ce mai mult timpul tuturor.

După cum spune şi vorba „excepţiile întăresc regula”, iată că am întâlnit zilele trecute o adolescentă care trăieşte printre cărţi, respiră odată cu adierea filelor şi, mai mult decât atât, este şi o mică scriitoare.

Alessia Şuhania este din Roman, elevă în clasa a VIII-a şi nu îşi imaginează viaţa fără cărţi. În ochii ei inocenţi, însetaţi de cunoaştere, parcă vezi faptul că viitorul nu poate fi cuprins doar de tehnologie, device-uri sau gadgeturi. Farmecul lecturii l-a descoperit pe la vârsta de 10 ani, atunci când a citit de plăcere şi nu din obligaţia impusă de şcoală sau de „gura” membrilor familiei.

Am învăţat să citesc ca orice copil. Nu m-au atras cărţile de la o vârstă foarte mică pentru că mi se părea că au un limbaj greoi, plin de arhaisme pe care abia le puteam citi, darămite să le mai înţeleg sensul. Lecturile şcolare nu erau nicidecum atractive pentru mine. Şi, oricât m-au îndemnat părinţii şi bunicii să citesc, nu o făceam decât din obligaţie, doar pentru că trebuia. Asta până într-o bună zi când s-a produs miracolul. Am găsit pe internet o carte, foarte atractivă pentru mine pentru că era despre pisici. Animalele pe care le iubesc foarte mult sunt pisicile. Cartea se numeşte „Punci cu porunci” scrisă de Michael Ende, o carte fantastică, ce nu era foarte populară, dar mie îmi plăcea fiindcă era colorată şi… cu pisici. Aşa am ajuns să o căutăm, eu, mama şi bunica, pe diferite site-uri până am reuşit să o comandăm. Am citit-o cu sufletul la gură pentru că era cartea care m-a atras. Asta s-a întâmplat când eram prin clasa a IV-a. Acesta a fost momentul care a declanşat în mine dragostea pentru cărţi.

Alessia Şuhania

Viaţa Alessiei s-a schimbat total şi, odată cu ea,  a întregii familii. A început o căutare acerbă a cărţilor pe care ea le considera interesante, pe gustul ei. Astfel, pe la 12 ani, s-a apucat să scrie. Chiar dacă adulţii au luat-o ca pe o joacă, Alessia a scris o cărticică, tot despre pisici. A fost o mare surpriză pentru toţi în momentul în care a fost pus şi ultimul punct, urmând a fi tipărită doar pentru cei apropiaţi.

Am ajuns să fiu pasionată de literatură. După cum spuneam, iubesc pisicile şi am acasă un motan grozav. Pot spune că este prietenul meu. El mi-a fost sursa de inspiraţie pentru prima mea cărticică „Cât de bine e să fii motan!”. Pur şi simplu m-am apucat de scris. A fost o mare surpriză pentru părinţii mei, dar mai ales pentru bunica mea din partea mamei, deoarece i-am făcut cadou cărticica scrisă de mine cu ocazia zilei sale de naştere. Nu am tipărit decât câteva exemplare pentru familie şi câţiva prieteni. Am o relaţie specială cu bunica, fostă profesoară, care m-a susţinut mereu şi mi-a insuflat mai mult plăcerea de a citi. Bunica a urmat cursurile liceale la „Roman Vodă” – filologie şi de aici vine pasiunea pentru lectură. Părinţii mei mi-au fost alături şi m-au încurajat mereu, iar singurul lucru pe care nu mi-l pot refuza este achiziţionarea de cărţi.

Alessia Şuhania

Deşi elevă în clasa a VIII-a, an în care este foarte solicitată fiindcă are un examen important de susţinut, adolescenta pasionată de cărţi s-a apucat din nou de scris. Astfel a luat naştere primul volum intitulat „Lumina nopţii”, iar cel de-al doilea este în lucru. Creat în aproape şapte luni de zile, „Lumina nopţii” prezintă povestea fantastică a unei copile care creşte într-un centru de plasament. Lumea i se dă peste cap şi trăieşte într-o lume paralelă, însă luptă din răsputeri să-și găsească adevăraţii părinţi. Inspiraţia nu i-a fost de astă dată o persoană cunoscută, autoarea dorind să prezinte realităţile societăţii actuale. La fel ca şi în cazul primei scrieri, cartea a fost tipărită doar în câteva exemplare.

Astă-vară m-am apucat din nou de scris. De această dată este o carte în toată regula, „Lumina nopţii”, volum care prezintă istoria unei copile care creşte într-un centru de plasament , iar la vârsta de 17 ani se întâmplă ceva care o transpune într-o altă lume. Dorinţa ei este să rămână în lumea reală pentru a-şi găsi părinţii. Nu am avut o sursă de inspiraţie reală. Poate doar bagajul lecturii pe care l-am acumulat de patru ani încoace. Deja citesc cărţi cu teme psihologice, cărţi mult mai mature pentru vârsta mea, dar care mă fascinează. Primul volum al acestei cărţi l-am scos într-un tiraj modest. Chiar dacă mă pregătesc intens pentru examenul din vara acestui an, am început să lucrez deja la cel de-al doilea volum. Scriu atunci când am timp şi când îmi vine inspiraţia. Cu toate acestea, citesc foarte mult în continuare. Până acum cred că am citit cam 200 de cărţi. Nu ştiu dacă e mult sau e puţin. Pentru mine e important, pentru că mi-a plăcut ce am lecturat.

Alessia Şuhania

Peste ani, se vede lucrând într-o librărie sau să-şi deschidă propria librărie. Nu îşi poate imagina viaţa fără cărţi. Acasă miroase filele cărţii şi le aşază în bibliotecă organizându-le pe diverse criterii. Viaţa ei se învârte în jurul cărţilor, însă nu se regăseşte în scrierile clasice. Le-a citit cu drag, dar temele de actualitate o atrag mai mult. Nu se dă bătută nicodată şi şi-ar dori să poată determina pe cât mai mulţi să se apuce de citit pentru că doar prin lectură reuşeşti să-ţi creezi propriul univers.

Nu ştiu ce mă aşteaptă în viitor, dar nu mă văd decât printre cărţi. Aş vrea să lucrez într-o librărie sau, de ce nu, să-mi deschid propria librărie. Cărţile pe care le-aş promova foarte mult ar fi cele de actualitate, în care se găsesc soluţii pentru crizele sociale, în care bărbaţii societăţii să fie mai responsabili, iar femeile independente şi puternice. Deşi am citit cu drag cărţile clasice, nu mă regăsesc în ele. Cred că un copil din 2021 nu mai este interesat de jocurile lui Crengă, atâta timp cât stă mereu cu telefonul în mână. Cu toate astea îi îndemn pe toţi să citeasă. Şi să înceapă cu cartea care le place. Atunci vor prinde gustul. Eu am un slogan, dacă pot să-l numesc aşa: „Ei, vreau să văd ce se întâmplă dacă nu mă dau bătută?”. Şi cred că aşa ar trebui să facem toţi. Să nu cedăm şi să vedem ce se întâmplă dacă nu ne dăm bătuţi când citim o carte. Mi-am deschis şi un canal de youtube, Alessia Şuhania, în care vorbesc despre cărţi. Dacă eu determin o singură persoană să citească, atunci mi-am îndeplinit misiunea. Deseori scot cărţile de pe rafturile bibliotecii, spre disperarea mamei, şi miros filele. Au un miros care nu se poate compara cu nimic. Apoi le aşez în ordinea dorită de mine. Atunci simt cu adevărat că trăiesc. Viaţa noastră e ca o carte. De ce să nu o scriem frumos? Fiecare dintre noi are ocazia să-şi scrie povestea. Şi atunci, mă întreb : vreau să văd ce se întâmplă dacă nu mă dau bătută?

Alessia Şuhania