Investiție imobiliară în Roman: se va construi un cartier de case

de | 04/03/2021 | Local, Economic

Un întreprinzător privat vrea să construiască pe strada Mihai Viteazu un cartier cu 61 de case. Conform legii, Planul Urbanistic Zonal a fost pus în dezbatere publică iar joi, 4 martie, a avut loc la Primăria Roman o întâlnire cu proiectantul și membri ai administrației locale.

Proiectantul cartierului, firma Creativ Proiect din Piatra Neamț, a făcut o prezentare a planului, care prevede 61 de case: 18 locuințe individuale, 24 cuplate și 19 înșiruite. Locuințele vor fi construite pe loturi cu suprafețe de la 225 la 1.180 metri pătrați. Cartierul este prevăzut cu un mic centru comercial (500 metri pătrați) și un parc cu loc de joacă de 1.200 metri pătrați. Suprafața totală  a noului cartier este de 38.813 metri pătrați.

consultare publica puz cartier nou Mihai Viteazu MG 0943 scaled

Investitorul se obligă ca rețeaua de utilități să fie extinsă în noul cartier. Planul de lucrări prevede și îngroparea unei linii de înaltă tensiune ce traversează zona.

Arhitectul Roxana Vădeanu a precizat că a urmărit ca toate locuințele să beneficieze în mod optim de soare, dispunerea lor fiind dictată de acest lucru.

În proiect, circulația auto din cartier este asigurată de o stradă prevăzută de către arhitecți cu sens unic, însă Comisia de Circulație din cadrul Primăriei vrea să o transforme într-una cu două sensuri.

Investiția este realizată de TCE Neighborhood SRL. Creativ Proiect este o firmă de arhitectură înființată în 2005, cu un portofoliu de proiecte realizate în toată țară, fiind și proiectantul a multor centre comerciale Dedeman.

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.