Tânăr salvat de la moarte de un profesor romașcan

de | 01/04/2021 | Social, Local

Un tânăr de 23 de ani a fost salvat de la moarte azi, 1 aprilie, de către un profesor romașcan. Salvatorul a vrut să-și păstreze anonimatul și spune că a acționat așa cum ar fi făcut-o oricine în locul lui.

Veneam cu bicicleta spre oraș, dinspre Gâdinți. Pe pod am văzut un tânăr care părea că vrea să se arunce în Siret. Am început să dialoghez cu el și am sunat la 112. Un domn polițist a fost cel care mi-a explicat foarte bine ce pot și ce nu pot face până vin echipajele. Tânărul era incoerent, nu revendica nimic, din când în când își făcea semnul Crucii și ducea mâna la nas. L-am întrebat multe lucruri, nici nu mai știu ce. L-am ținut de vorbă, am păstrat distanța… Nu consider că am făcut mare lucru, cred că orice om ar fi procedat la fel.

profesorul salvator

Ca urmare a apelului la 112, la fața locului au ajuns echipaje la Poliție, Pompieri și Serviciul de Ambulanță. Dacă intervenția pompierilor nu a fost necesară, polițiștii l-au prins pe tânăr, iar cadrele medicale de la Ambulanță l-au preluat pentru a fi transportat la spital. 

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.