Jandarmii păzesc liceele în care se dă Bacalaureatul

de | 28/06/2021 | Județean, Educație, Social

Începând de luni, 28 iunie, jandarmii nemțeni asigură măsurile de ordine publică pe timpul desfăşurării examenului de Bacalaureat, la șapte centre de examinare din Piatra-Neamț, Roman și Târgu-Neamț și două centre de evaluare și soluționare a contestațiilor.

Astfel, în zilele de 28, 29 și 30 iunie, începând cu ora 07.00, vor fi asigurate măsurile de ordine publică pe timpul susţinerii probelor scrise, la următoarele centre de examinare:

  • Colegiul Național „Calistrat Hogaș”, municipiul Piatra-Neamț;
  • Liceul Economic „Alexandru Ioan Cuza”, municipiul Piatra-Neamț;
  • Liceul cu Program Sportiv, municipiul Piatra-Neamț;
  • Colegiul Tehnic de Transporturi, municipiul Piatra-Neamț;
  • Colegiul Național „Roman Vodă”, municipiul Roman;
  • Liceul cu Program Sportiv, municipiul Roman;
  • Colegul Național „Ștefan cel Mare”, Târgu-Neamț

Misiunea jandarmilor este de a preveni faptele care ar putea tulbura ordinea, liniştea publică şi desfăşurarea în condiţii de normalitate a examenului de Bacalaureat. În acest sens, jandarmii vor păstra permanent legătura cu reprezentanţii instituţiilor de învăţământ în vederea soluţionării imediate a oricăror incidente care ar putea pune în pericol siguranţa elevilor sau a cadrelor didactice.

Tot începând de astăzi. jandarmii asigură paza și protecția la centrele de evaluare de la Școala gimnazială nr. 3 Piatra Neamț și Școala gimnazială „Calistrat Hogaș” Roman.

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.