Mădălina Moldovanu, Anca Ilișescu și Andreea Cozma s-au hotărât, într-o zi, că vor să muncească pentru ele. Și pentru că toate trei aveau experiență în domeniul înfrumusețării, au ales să investească în ceea ce miercuri, 7 februarie, s-a deschis sub numele de „Avantgarde” – un salon concept care se află pe strada Libertății, bl. 3, sc. G.
S-au legat toate. Eu îmi doream foarte mult, Andreea și ea, Anca, la fel. Ne-am aliat, am format o echipă și am pus la punct toate detaliile, de la nume și până la spațiu.
Mădălina Moldovanu, fondator Avantgarde
Noul salon promite experiențe deosebite pentru cliente. Iar primul care surprinde este designul, atât cel exterior, cât și cel interior. Dar atmosfera plăcută va fi completată și de servicii de calitate.
Vrem să venim cu cât mai multe lucruri noi, cu un concept diferit. Vom oferi servicii la cele mai înalte standarde, vom folosi produse ale unor branduri foarte cunoscute și vrem să lucrăm cu academii din domeniu. De asemenea, un accent important va fi pe consilierea clientei. Pentru că totul pleacă de la consiliere; dacă această etapă este realizată cu atenție, totul decurge, apoi, ușor și fără probleme.
Andreea Cozma, fondator Avantgarde
Proprietarele celui mai nou salon de înfrumusețare din oraș spun că domnișoarele și doamnele din Roman reprezintă, în general, o clientelă educată. Iar educația s-a făcut în timp, la aceasta contribuind atât personalul din saloanele de înfrumusețare, cât și vedetele care promovează în mediul online anumite stiluri și anumite produse.
Oferim toate serviciile, începând de la manichiură, coafor, până la cosmetică, make-up, mai puțin tratamente corporale. Programul nostru de funcționare este de luni până vineri, între 09.00 -18.00, iar sâmbăta între 09.00 – 18.00.
Anca Ilișescu, fondator Avantgarde
Pentru programări și informații suplimentare, numerele de telefon ale salonului sunt 0333.804.321 și 0751.537.736.
0 Comentarii