Ce face UE pentru mine!? Utilizatorii rețelelor publice de termoficare

de | 11/02/2019 | Ce face Uniunea Europeană pentru mine

Cum ne influențează Europa viața de zi cu zi? Cum ne afectează locul de muncă, familia, asistența medicală, hobby-urile, călătoriile, securitatea, alegerile în calitate de consumatori, drepturile sociale? Cum este Europa prezentă în orașele și în regiunile noastre? Indiferent de locul în care trăim și de modul în care ne câștigăm viața sau ne petrecem timpul, UE are un impact asupra vieții noastre de zi cu zi, în calitate de cetățeni europeni.

Dacă, pentru a vă încălzi locuința, folosiți rețele publice de termoficare sau un sistem de încălzire centrală care alimentează întreaga clădire, unele dintre drepturile dumneavoastră sunt reglementate de legislația Uniunii.

În primul rând, aveți dreptul de a fi informat cu privire la consumul dumneavoastră real cel puțin de două ori pe an și de a vi se emite o factură pe baza acestui consum cel puțin o dată pe an. Astfel, puteți fi sigur că nu plătiți decât pentru încălzirea folosită.

Începând din 2014, este obligatoriu să se instaleze un contor individual atunci când se construiește o nouă clădire sau când se înlocuiește un contor vechi. Începând din 2017, dacă locuiți într-o clădire cu mai multe apartamente, aveți dreptul să vi se instaleze un contor individual, cu condiția ca acest lucru să fie fezabil din punct de vedere tehnic și eficient din punctul de vedere al costurilor. În caz contrar, trebuie instalate repartitoare de costuri termice la fiecare radiator, cu excepția cazului în care autoritățile din țara dumneavoastră pot dovedi că acest lucru nu ar fi eficient din punctul de vedere al costurilor, așa cum s-a întâmplat în cazul Finlandei. Doar apoi pot fi luate în considerare alte opțiuni de partajare a costurilor.

La nivelul UE se discută în momentul de față dacă ar trebui să se impună ca toate noile contoare și repartitoare de costuri să poată fi citite de la distanță începând din 2020 și ca toate contoarele și repartitoarele existente să fie înlocuite până în 2027 cu contoare care pot fi citite de la distanță (cu excepția cazurilor în care autoritățile naționale demonstrează că acest lucru nu este fezabil din punct de vedere tehnic). Printre modificările propuse, menite să promoveze utilizarea energiei din surse regenerabile în rețelele publice de termoficare, se numără introducerea de certificate de performanță energetică pentru rețelele publice de termoficare (asemănătoare celor disponibile în prezent pentru clădiri) și dreptul consumatorilor de a se deconecta de la rețea sau de a schimba furnizorul în cazul în care acesta nu asigură încălzirea în mod eficient.

Linkuri utile:

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.