Participanții la ediția a V-a a Rally Classic Moldova au luat startul anul acesta de la Roman. Vineri dimineață, parcarea din fața Colegiului Roman Vodă a fost dovada clară că tot românul se pricepe la mașini, romașcanii venind în număr mare, admirând și comentând pe îndelete fiecare mașină prezentă. Posesorii bijuteriilor pe patru roți, oameni inimoși, și-au arătat disponibilitatea de a sta de vorbă cu toată lumea, explicând, tot pe îndelete, tehnica de sub capote sau povestind diverse lucruri legate de pasiunea lor.
37 de echipaje s-au prezentat la start, din Teleorman, Suceava, Bihor și alte județe din toata țara, cu mașini fabricate între anii 1965 – 1993, de la puternicele Porshe 911 până la citadinele Renault 5.
Într-o astfel de competiție nu câștigă nici puterea mașinii nici viteza maximă atinsă, concursul fiind unul de regularitate în care echipajele sunt penalizate dacă ajung cu întârziere la sosire, dar și dacă ajung mai repede. Traseul este ținut la secret până cu puțin timp înainte de startul cursei, mașinile trebuind să treacă pe la niște puncte de pontaj iar în anumite puncte sunt ascunși arbitri care monitorizează cursa și-i depunctează pe cei ce nu respectă regulile de circulație.
Lista participanților:
- Neculai Marin – Carmen Marin, 1965 Fiat 1300;
- Iulian Todirică – Dorina Todirică, 1967 Opel Rekord;
- Mircea Tudericiu – Vlad Tudericiu, 1968 Ford Mustang Fastback;
- Valer Apintei – Valerica Apintei, 1968 Gaz Volga;
- Gabriel Cotarlea – Delia Cotarlea, 1970 Volkswagen 1300;
- Mihai Popescu – Cristian Gaspar, 1970 Dacia 1300;
- Ceobanu Anrei – Anny Lutia, 1970 Dacia 1300;
- Ionuț Cășuneanu – Cornel Socariciu, 1972 Volkswagen 1302S;
- Viorel Ognean – Mara Ognean, 1972 Datsun 240 Z;
- Andrei Iacob – Cristina Iacob, 1972 Mercedes-Benz 350SE;
- Constanti Berariu, 1972 MG B;
- Vasile Vasilache, 1972 Mercedes-Benz 220D;
- Florentin Grigore – Nicolae Petrea, 1974 Dacia 1300;
- Lucian Ursu – Dorin Ursu, 1974 Dacia 1300;
- Florin Marinescu – Vasilica Marinescu, 1975 Dacia 1300;
- Valentin Zainescu – Florentin Zainescu, 1975 Ford Taunus;
- Andrei Andronic – Lorena Andronic, 1978 Mercedes-Benz 450SL;
- Ovidiu Șerban – David Luca, 1979 Lancia Beta Coupe;
- Dumitru Dumirescu – Adina Dumitrescu, 1979 Oldsmobile Cutlass Supreme;
- Silviu Bărbulescu – Dragoș Dobre, 1980 Porsche 924 Turbo;
- Claudiu Jianu – Magda Stan, 1980 Ford Granada;
- Oreste Caruceru – Cristina Mavris, 1980 Toyota Land Cruiser;
- Cristi Zavate – Iustin Zavate, 1980 Volkswagen Golf I;
- Dumitru Jalba – Petronela Jalba, 1981 Dacia 1300;
- Ruxandra Enaceanu-Tudoraș – Eduard Tudoras, 1981 Trabant 601;
- Ionuț Tudor – Alexandru Tronciu, 1981 Porshe 911SC;
- Octavia Ungureanu – Mara Ungureanu, 1982 Porsche 924;
- Vlad Radu – Marian Radu, 1983 Oltcit Club;
- Vasile Ionesi – Ion Ștefanache, 1984 Volkwagen Kafer;
- Radu Pușcariu – Ciprian Ionescu, 1985 Renault 4 TL;
- Mihai Nanu – Levente Dudi, 1985 Volkwagen Scirocco;
- Bogdan Savin – Elena Savin, 1986 Renault 5;
- Viorel Dima – Mariana Dima, 1987 Porsche 944;
- Camil Aliman – Alina Aliman, 1987 BMW E30 318i;
- Ciprian Vulpe – Răzvan Catană, 1989 Dacia Break 1310 TX;
- Daniel Tutunaru – Daniela Tutunaru, 1991 Mazda 323;
- Claudiu Stoleriu, 1993 Ford Spartan.
0 Comentarii