Numărul elevilor și al preșcolarilor ar putea fi mai mic într-o clasă sau grupă dacă președintele României va promulga legea adoptată de Senat. Concret, începând de la creșă, în noua lege, o grupă poate fi formată din maxim 8 copii, dar nu mai puțin de 3. La ora actuală legea prevedea maximum 9 copii în grupa de creșă.
La grădiniță, grupa va cuprinde în medie 12 preșcolari, dar nu mai puțin de 6 și nu mai mult de 17, ba chiar vor putea fi înscriși în învățământul preșcolar copii cu vârsta începând de la 2 ani. Până acum, obligativitatea era pentru 20 de copii într-o grupă de grădiniță.
Pentru învățământul gimnazial și liceal modificarea propune că numărul maxim de elevi poate fi de 26, în condițiile în care acum clasele sunt formate și din 30 de elevi sau chiar peste.
Ce înseamnă acest lucru pentru dascăli și pentru elevi? În primul rând, reducerea numărului de elevi pe clasă înseamnă că actul educațional poate fi realizat de cadrul didactic mult mai bine și mai ușor, putând să realizeze obiectivele propuse. Sunt cunoscute cazurile în care clasele sunt formate din peste 30 de elevi, iar cadrul didactic, oricât și-ar dori, nu reușește îndeplinirea celor propuse la clasă decât cu o parte din aceștia. Astfel se vor evita și acele înscrieri preferențiale pentru clasele de început ale ciclurilor școlare. Un alt aspect al modificării Legii Educației este acela că elevii vor beneficia de gratuitate la transport și la spectacole și evenimente culturale.
0 Comentarii