Comunicat de presă PSD: Popor vs. Popor

de | 12/10/2020 | Comunicate de presă, Local, Politică

Am primit cu stupoare decizia Guvernului PNL/Iohannis de a interzice Pelerinajul anual cu ocazia marii sărbători creștine a Sfintei Parascheva!

Acum catedrala din Iași a ajuns să fie baricadata de forțe de ordine, mai multe decât chiar și decât enoriașii care vin la rugăciune!

Așa cum a declarat și ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei : „Este pentru prima dată, cred, în istoria Moldovei, când se întâmplă așa ceva. Au fost invazii, războaie, molime de tot felul, regimuri totalitare”, spune ÎPS Teofan care avertizează: „Totul are, însă, o limită peste care, dacă se trece, nu este bine pentru nimeni”.

În timp ce discotecile din Iași sunt pline de oameni până la ore târzii, cei care vor să vină din toate colțurile țării să se închine, fiecare pentru motivele și necazurile sale, este ținut la distanță de forțele de ordine!

În tot acest timp, acest Guvern al Rușinii Naționale ne bate la cap doar cu alegeri, alegeri și iar alegeri. Închidem teatrele, la cinema e lacătul pus, la Operă la fel, restaurantele se închid, însă haideți la alegeri, să punem ștampila pe PNL (Partidul Nicăieri în Lume).

Trăim vremuri odioase, cu niște odioși ajunși la cârma statului, păpușarii neamului ăsta bătut de soartă!

PS: Oare de Crăciun vom avea voie să sărbătorim Nașterea Domnului Iisus Hristos?

Comunicat de presă PSD

Articol scris de inRoman.ro

Cotidian online independent.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.