Preoții fac mii de lei din pomelnicele credincioșilor

de | 02/02/2016 | Actualitate, Local

Știrea care s-a răspândit cu repeziciune în tot orașul la sfârșitul săptămânii trecute este legată de furtul de bani din catedrala arhiepiscopală sau, popular spus, biserica de la Episcopie.

Joi dimineață, pe 28 ianuarie, au fost alertați polițiștii romașcani cu privire la faptul că un hoț a intrat în biserică și a spart cutia milei, fugind cu banii. În mai puțin de 24 de ore, folosindu-se de toate datele puse la dispoziție de reprezentanții Arhiepiscopiei și de imaginile de camerele de supraveghere, oamenii legii l-au identificat, l-au găsit și l-au reținut pe suspect. Acesta este un tânăr de 20 de ani, cu antecedente penale, cunoscut polițiștilor de mai multă vreme. Conform unor surse din anchetă, tânărul ar fi plecat de la Arhiepiscopie cu aproximativ 20.000 de lei, bani sustrași din trei cutii ale milei și dintr-un dulap din altar și pe care i-a cheltuit pe haine – o mica parte – și i-a tocat la păcănele – o mare parte. Suma importantă ar fi fost strânsă într-un timp îndelungat, de la pomelnice date de ctedincioși duminica, la slujbă, dar și de la sărindare, adică pomelnicele de 40 de zile, atât pentru vii, cât și pentru morți.

Același tânăr a mai furat zece lei de la biserica ”Sfântul Vasile cel Mare”, marți, 21 ianuarie, iar anchetatorii cred că prima spargere a fost de test, ca să înțeleagă cum funcțonează lucrurile. Suspectul a petrecut 24 de ore în arestul poliției, fiind reținut pentru furt calificat. Sâmbătă, 30 ianuarie, acesta a fost  prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea de arestare preventivă, iar procurorul a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.