Judecată pentru zeci de înșelăciuni

de | 09/02/2016 | Actualitate, Local

O femeie din Roman a reușit ”performanța” de a fi judecată pentru zeci de fapte de înșelăciune. Pe parcursul anului 2015, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman au trimis-o pe Marinela Patachi în judecată în cinci cazuri de înșelăciune.  Polițiștii și magistratul care s-au ocupat de caz au avut mult de muncă, pentru că plângerile celor păgubiți au venit către oamenii legii pe parcursul mai multor luni, pe măsură ce oamenii realizau că au fost păcăliți. Primul dosar a ajuns în fața judecătorilor romașcani în luna mai 2015.

Cercetările în acest caz au început de la reclamația unei femei, care le-a povestit poliţiştilor că i-a dat Marinelei Patachi (zisă și Coca), în martie 2013, mai multe bijuterii de aur pentru a fi valorificate, urmând, apoi, ca banii obţinuţi în schimbul bijuteriilor – 1.300 lei – să ajungă la ea. Coca a emis o notă de recepţie a obiectelor, dar nu a mai dat niciun ban proprietarei de drept a bijuteriilor.

Pe parcursul cercetărilor, poliţiştii au aflat că o altă femeie, care îi dăduse Marinelei Patachi două bijuterii, pe care ar fi trebuit să primească 675 de lei, a păţit la fel. Cele două păgubite au apelat, apoi, la un executor judecătoresc. Una dintre persoane a recuperat integral prejudiciul, dar una a recuperat doar 300 de lei din cei 1.300 de lei datoraţi. Ulterior, anchetatorii aveau să descopere că standul din centrul oraşului, în care femeia îşi desfăşura activitatea, funcţiona fără o bază legală.

În septembrie 2013, poliţiştii au fost sesizaţi de Volksbank despre faptul că Marinela Patachi a cerut un credit de 20.000 de lei şi că a depus la dosarul de credit două adeverinţe de venit false. Cercetările au continuat, iar în luna ianuarie 2014 poliţiştii s-au autosesizat cu privire la faptul că, în martie 2013, aceeaşi Marinela Patachi a luat un împrumut de 10.000 de lei de la CAR Sanitar Roman IFN. Anchetatorii susţin că acest împrumut a fost obţinut tot cu o adeverinţă falsă, dar şi cu doi garanţi. Unul dintre garanţi avea probleme psihice, iar celălalt le-a spus poliţiştilor că a fost păcălit de Marinela Patachi şi că el nu ar fi devenit garant dacă ar fi ştiut că ea nu este angajată.

Un alt prejudiciu, de 7.200 de lei, ar fi creat Marinela Patachi şi la CAR Învăţământ Roman IFN. La dosarul de credit, aceasta a depus o altă adeverinţă falsă, dar şi alte două adeverinţe false din partea giranţilor. Giranţi care, de data aceasta, ar fi fost doi membri ai familiei, respectiv sora şi nepoata şi care ar fi fost “salariate” la o societate dizolvată din 2010, respectiv la una care nu exista.

În aprilie 2014, la dosarul anchetatorilor s-au adăugat noi file, poliţiştii fiind sesizaţi de reprezentanţii Provident că Marinela Patachi, în calitate de agent, a încheiat în numele societăţii mai multe contracte, din care o parte fictive. Astfel, prejudiciul în acest dosar a ajuns la 30.000 de lei.

La audieri, Marinela Patachi a recunoscut cele mai multe dintre documentele false folosite pentru împrumuturi. Instanţa a dispus arestarea preventivă a inculpatei, însă acest lucru s-a făcut în lipsă, pentru că oamenii legii nu au mai reuşit să o găsească.

Pentru aceste fapte, în luna octombrie 2015, Judecătoria Roman a condamnat-o pe Patachi la cinci ani și opt luni de închisoare. La începutul acestui an, Curtea de Apel Bacău a decis că pedeapsa dată de magistrații romașcani este corectă.

În al doilea caz de înșelăciune care a ajuns în fața instanței, Judecătoria Roman a condamnat-o pe Patachi la șase ani și opt luni de închisoare, prin contopire cu pedeapsa anterioară. În plus, aceasta a fost obligată la plata a aproape 3.200 de lei către partea civilă, socieatea Provident. Hotărârea, dată în urmă cu două săptămâni, poate fi contestată la instanța superioară.

Pe rolul Judecătoriei Roman se mai află acum trei dosare în care Marinela Patachi este acuzată de comiterea infracțiunii de înșelăciune. Acestea au ajuns în atenția judecătorilor în decembrie 2015, astfel că judecata este abia la început. În  două dosare, părțile civile sunt CAR-uri, însă în cel de-al treilea dosar are nu mai puțin de 18 păgubiți. Oamenii păcăliți au depus plângerile penale în 2014, după ce au rămas și fără bijuterii și fără bani. În principiu, modul de lucru era același: oamenii aveau nevoie  să li se repare, să li se confecționeze ori să li se schimbe bijuterii din aur, dar rămâneau, la final, doar cu hârtiile semnate de inculpată. Printre cei păcăliți au fost și tineri care au dat avans pentru a cumpăra verighete, dar și o femeie care susține că i-ar fi dat inculpatei bijuterii în valoare de 12.000 de lei. Prejudiciul calculat de anchetatori se ridică la 35.000 de lei.

Astfel,  prejudiciul total în cele cinci dosare de înșelăciune depășește 70.000 de lei, iar aceste sume sunt doar cele care au putut fi probate de anchetatori.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.