Tâlharul din fața bisericii a fost prins

de | 01/03/2016 | Fără categorie

Polițiștii romașcani l-au prins pe cel care luni, 29 februarie, a tâlhărit o femeie în fața bisericii ”Inima neprihănită a Mariei”. Persoana bănuită de această faptă a fost prinsă marți, 1 martie, în jurul prânzului.

”În urma unor activități și a unor acțiuni efectuate de polițiștii Poliției municipiului Roman, a fost identificată persoana bănuită de comiterea infracțiunii de tâlhărie, în data de 29 februarie. Este vorba despre un minor care are vârsta de 14 ani”, a afirmat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

Victima este o femeie de aproximativ 60 de ani. Geanta furată a fost recuperată cu tot cu obiectele din interior, inclusiv documentele personale. Victima a reclamat, însă, lipsa unui telefon mobil și a sumei de 20 de lei. Minorul este cercetat pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, dar va scăpa, probabil, nepedepsit, fiindcă nu are nici măcar 16 ani.

Momentul tâlhăriei a fost surprins de o cameră de supraveghere a bisericii ”Inima neprihănită a Mariei”. Înregistrarea poate fi văzută aici:  https://inroman.ro/2016/02/29/talharie-filmata-fata-bisericii-1645/

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.