Pe ce s-au cheltuit banii oamenilor din Horia

de | 11/03/2016 | Fără categorie

Primăria comunei Horia a derulat, în anul 2015, 26 de contracte de achiziții publice. Valoarea totală a acestor contracte se ridică la aproximativ 1.250.000 de lei, iar aproape jumătate se referă la contractarea de servicii și consultanță. inroman.ro vă prezintă, azi, contractele de servicii și consultanță ale comunei Horia.

De precizat că toate contractele derulate de această primărie – atât cele pentru servicii, cât și cele pentru lucrări – au fost semnate în urma încredințării directe sau în urma cumpărării directe de pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), niciunul dintre acestea fiind rezultatul unei licitații publice. Un alt aspect sesizat este acela că administrația locală din Horia a semnat doar două contracte în primele cinci luni ale anului – unul de evaluare și altul de mentenanță. Toate celelalte 24 de contracte au fost semnate începând cu luna iunie 2015.

Conform datelor remise de Primăria Horia, contractele  de servicii și consultanță derulate în 2015 sunt următoarele:

  • Verificare tehnică cerința A1 pentru ”Extindere sistem de alimentare cu apă potabilă în comuna Horia, județul Neamț” și ”Extindere sistem de canalizare ape uzate în comuna Horia, județul Neamț”. Contractul de prestări servicii a fost semnat pe 24 iunie 2015, s-a acordat prin încredințare directă și a avut o valoare de 2.500 de lei. Firma care a prestat seerviciile este SC FLOREAN SINFLOR SNC Piatra Neamț.
  • Întocmire studiu de fezabilitate pentru ”Modernizare drumuri de interes local în comuna Horia”. Contractul de prestări servicii s-a  semnat pe 15 iunie, ca urmare a cumpărării directe în SEAP. Valoarea contractului a fost 39.305 lei și TVA 9.433,20 lei, iar prestatorul a fost SC HLG PROIECT CONSTRUCT SRL Iași.
  • Servicii de consultanță pentru proiectul ”Modernizare drumuri de interes local în comuna Horia, județul Neamț”, finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală PNDR 2014-2020, Măsura 7 – Servicii de bază și reînoirea satelor în zonele rurale; Submăsură 7.2 –Investitii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică. Contractul a fost semnat pe 30 iunie 2015, după cumpărare directă în SEAP. Valoarea acestuia este 91.500 de lei, iar prestatorul este SC LUCACRIS CONSULTING SRL-D Roman.
  • Contract de prestări servicii pentru întocmire planuri topografice pentru proiectul ”Modernizare drumuri de interes local în comuna Horia”. Contractul a fost semnat pe 3 iulie, la valoarea de 8.300 de lei fără TVA, cu SC TOPO DANY SRL Roman.
  • Contractul de prestări servicii pentru întocmire studiu geotehnic pentru ”Modernizare drumuri vicinale din localitățile Horia și Cotu Vameș”  a fost semnat cu SC ALCRO TRADE SRL Piatra Neamț, pentru 3.500 de lei fără TVA.
  • Contractul de prestări servicii pentru verificare tehnică la cerința de calitate –instalații sanitare a proiectelor pentru ”Extindere sistem de alimentare cu apă potabilă în comuna Horia” și ”Extindere sistem de canalizare ape uzate în comuna Horia” a costat 4.000 de lei și a fost prestat de SC GECO CONSTRUCT SRL Piatra Neamț.
  • Contractul de servicii pentru arhivarea documentelor primăriei costă 7.500 de lei și a fost semnat cu SC UNGUREANU GRUP SRL Girov.
  • Întocmirea studiului geotehnic și verificarea proiectelor ”Modernizare drum de interes local în comuna Horia” și ”Modernizare străzi în comuna Horia” a costat 4.500 de lei fără TVA și a fost făcut de SC ALCRO TRADE SRL Piatra Neamț. Pentru acelwași două proiecte s-a întocmit o expertiză tehnică, care a costat 6.000 de lei fără TVA.
  • Întocmirea de rapoarte de evaluare pentru două terenuri în suprafață de 626 de metri pătrați, respectiv 13.296 de metri pătrați, a costat 1.000 de lei și a fost făcută de Vexler Richard, evaluator ANEVAR.
  • Proiectarea instalațiilor de încălzire pentru grădinița Horia și proiectarea instalației de utilizare gaze naturale la grădinița Horia a costat 7.800 de lei și s-a făcut de SC SEL CONS PROIECT SRL Roman.
  • Elaborarea ”Strategiei locale cu privire la dezvoltarea și funcționarea pe termen mediu și lung a serviciului de salubrizare”, un document obligatoriu pentru orice administrație locală, a costat 7.200 de lei fără TVA și s-a făcut de SC INTELECTRO SRL Iași.
  • Proiectarea noului dispensar uman din Cotu Vameș a costat 33.000 de lei fără TVA și a fost făcută de SC NORD-EST PROIECT SRL Iași.

Valoarea totală a contractelor prezentate mai sus este de aproximativ 240.000 de lei. inroman.ro va prezenta și contractele de lucrări ale acestei Primării. Contractele semnate în anul 2015 pentru lucrări efectuate pe raza comunei se ridică la 1.008.000 de lei și au fost acordate tot prin încredințare directă.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

2 Comentarii

  1. mircea enache

    ” Justitia curata” exclude prevederea Noului Cod de Procedura Penala, potrivit careia o persoana care n-a fost prejudiciata de-o infractiune, n-are dreptul sa o denunte daca nu-i crima sau atentat la siguranta statului? Ptiu, Justitie Romana! Mircea Enache. 13.03.2016

    Răspuns
  2. mircea enache

    „portalul national justitecurata” poate lua atitudine fata de prevederea noului cod de procedura penala care respinge apriori denuntul unei infractiuni – si o probeaza cert, pe motiv ca nu-i infractiune de crima sau atentat la siguranta nationala ? Si „victima” este santajabila si nu denunta infractiunea ce-a fost cert indreptata impotriva ei? 13.03.2016

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.