Ambasada SUA premiază antreprenori

de | 14/03/2016 | Fără categorie

Ambasada Statelor Unite ale Americii, în parteneriat cu TechLounge, anunţă lansarea concursului video online #AntreprenorulLunii, care se va desfăşura timp de zece săptămâni, în perioada 14 martie-19 mai. Scopul concursului este să crească numărul tinerilor români care au cunoştinţe despre antreprenoriat şi să promoveze exemple de practici antreprenoriale. În fiecare săptămână, un norocos câştigător al concursului va obţine un premiu de 100 de dolari pentru ideea antreprenorială înscrisă în concurs prin intermediul unui clip video.

În fiecare săptămână, de luni până vineri, TechLounge va publica un clip video de unu-două minute pe pagina de Facebook Innovation Labs, la: https://www.facebook.com/ILabsRo. Fiecare clip video îl va avea drept protagonist pe unul dintre „Antreprenorii lunii” (EOM) desemnaţi de Ambasada SUA în 2015, care îşi va prezenta afacerea şi va adresa tinerilor „Întrebarea săptămânii”.

Persoanele care locuiesc în România şi au împlinit 18 ani sunt invitate să participe la concurs:

  1. Filmând un scurt clip video cu ei răspunzând la „Întrebarea săptămânii”
  2. Publicând clipul video pe profilul personal de Facebook
  3. Folosind în postare hashtag-urile #AntreprenorulLunii şi #numele

 

În fiecare vineri, se selectează un câştigător pe baza comentariului său video. La finalul concursului, toţi câştigătorii vor fi invitaţi la o recepţie dedicată antreprenoriatului, organizată la Bucureşti şi se va selecta un câştigător al marelui premiu. Mai multe informaţii şi regulamentul complet al concursului, la: www.antreprenorullunii.ro.

Mai multe informaţii despre programele de antreprenoriat ale Ambasadei SUA la Bucureşti, la: https://romania.usembassy.gov/antreprenorullunii.html

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.