Băut și fără permis

de | 08/04/2016 | Fără categorie

Joi dimineață,, în jurul orelor 10.00, polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Tămăşeni au intervenit la o sesizare privind producerea unui accident de circulație soldat cu pagube materiale, produs pe raza comunei. La fața locului a fost identificat conducătorul auto, un bărbat de 43 de ani, din Tămășeni, stabilindu-se că în timp ce acesta conducea un autoturism pe strada Traian din localitate, a acroşat un alt autoturism parcat în faţa farmaciei, rezultând doar avarierea vehiculelor.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de peste de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Roman unde i-au fost recoltate probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei. Totodată în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere unui autovehicul fără permis şi sub influenţa alcoolului.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.