Unde se vor înlocui rețele de apă și canalizare

de | 20/04/2016 | Fără categorie

Compania Județeană ApaServ va realiza, anul acesta, mai multe lucrări de schimbare de rețele de apă și canalizare în municipiului Roman. Pentru aceste lucrări, reprezentanții operatorului au solicitat emiterea unor certificate de urbansim.

”Vrem să înlocuim rețeaua de apă pe Aleea Revoluției și pe Aleea Iasomiei, pe o lungime de 456 de metri. Pe strada Dr. Ghelerter, înlocuim rețeaua de apă pe o lungime de 110 metri , iar pe strada Petrodava se vor înlocui 235 de metri de rețea de apă. De asemenea, pe strada Iasomiei se vor schimba 205 metri din rețeaua de canalizare”, a precizat Bogdan Curcudel, reprezentantul Regionalei Est a ApaServ Neamț.

Bogdan Curcudel a adăugat că nu are voie să vorbească despre costurile acestor investiții, iar managerul general al ApaServ a precizat că lucrările fac parte din loturi diferite.

Un lot de lucrări aferente municipiului Roman, scos la licitație în această perioadă, este cel referitor la ”înlocuirea rețelei de apă potabilă pe străzile Petrodava, Dr. Ghelerter si Aleea Revolutiei”. Firma sau firmele care vor câștiga licitația vor trebui să execute toate lucrările necesare pentru înlocuirea conductelor de apă potabilă și a branșamentelor existente pe străzile menționate și cuplarea la rețeaua existent, construirea de cămine noi și montarea de hidranți subterani. Valoarea estimată a lucrărilor pe cele trei străzi scoase la licitație a fost estimată la 312.000 lei fără TVA.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.