PACT Doljești: “Vrem o administrație pentru cetățeni”

de | 13/05/2016 | Frontpage, Politică

Nemulțumiți de modul în care administrația a răspuns nevoilor lor și ale semenilor, trei tineri din Doljești au decis să se implice. Au făcut aceasta pentru că vor să fie vocea tinerei generații, a celor care simt nevoia unei schimbări reale în administrație și politică. Iar echipa politică pe care au ales-o cei trei ”muschetari” este cea a Platformei de Acțiune Civică a Tinerilor (PACT).

”Mi-a plăcut foarte mult această inițiativă PACT. Dețin un bar în Rotunda, pe care-l administrez singură, pentru că soțul meu este plecat în Anglia. Am afacerea de doi ani și jumătate. Chiar acum mă lupt să obțin autorizația ISU, ultima noutate este că am fost  trimisă la Consiliul Județean. Nimeni nu te ajută, nimeni nu îți spune nimic, toată lumea îți spune să te interesezi singură și am trei luni de când alerg pentru această autorizație. Nici ca simplu cetățean nu te ajută nimeni. Lucrurile se mișcă foarte greu la noi, nu știu dacă mai există o astfel de administrație undeva. Când am mers pentru a depune dosarul de candidatură, persoane care lucrează la Primărie m-au întrebat de ce am făcut asta și dacă am impresia că m-ar putea ajuta cu ceva această implicare. ”Mai bine nu te apucai de politică, cine crezi că te-ar vota pe tine să faci parte din Consiliul Local?” Dezavanatajul comunei Doljești este acela că oamenii tineri sunt plecați în străinătate, iar cei care au rămas acasă sunt mai ales bătrânii. Uneori este greu să să schimbi mentalități și să reușești să explici cum stau lucrurile, având în vedere că nimeni nu a făcut asta până acum”, spune Ancuța Ionela Roca, candidat pentru funcția de consilier în cadrul Consiliului Local Doljești.

O completează un tânăr cunoscut în zonă, inclusiv datorită talentului muzical. ”Noi credem că avem șansa celui care se implică. Și cred că este cel mai elocvent. Pentru că toată lumea fuge de responsabilități; într-adevăr, pe unii nu-i ajută studiile făcute. Nu e nicio problemă, important este să fii omul potrivit la locul potrivit, să gândești pozitiv și să ridici comunitatea. Categoric, fiecare ar dori ca primăria lui să fie cea mai bună și cea mai bine cotată și să aibă locuri de muncă, să aibă șansa zilei de mâine, fără griji pentru ziua ce vine. Cred că aceasta este șansa noastră – șansa de a ne implica. Suntem dezinformați, suntem mințiți, aflăm adevărul abia din trei în trei ani și, de multe ori e prea târziu, suntem învrăjbiți unul împotriva celuilalt; dacă suntem învrăjbiți putem fi manipulați mai ușor. De aceea, lansez un apel la unitate și la comunicare. Comunicând unii cu alții vom putea afla ce îl deranjează pe cel de lângă noi”, afirmă Iosif Bulai, candidat pentru Consiliul Local Doljești.

Marian Eusebiu Antalucă este cel de-al treilea candidat de pe lista PACT pentru Consiliul Local Doljești. Un candidat ”tânăr și cu spirit antreprenorial”, așa cum este descris de colegi, Marius Antalucă vrea să deschidă propria afacere. Și susține că vrea să facă această investiție într-o comună în care administrația să preia ritmul real al cetățenilor. ”Sunt electrician și electronist, iar acum lucrez ca agent de vânzări. Fiind pasionat de electronică, pomicultură și agricultură, aș vrea ca,  pe viitor, să-mi deschid un service GSM. Am hotărât să mă alătur grupului PACT pentru a-mi aduce aportul la o administrație mai eficientă. Acum, administrația locală are un ritm mai lent de rezolvare a problemelor cetățenilor. Doresc ca, împreună cu echipa PACT, să aducem investitori în comună, să racordăm comuna Doljești la rețeaua de gaze naturale și vom milita pentru o infrastructură mai bună între satele comunei, dar și între comunele din jur. În Doljești mai este nevoie de o creșă pentru copii, dar și de un azil pentru cei vârstnici. Și, cel mai important, toate investițiile făcute din bani publici trebuie să fie transparente, lucru care nu prea se întâmplă la acest moment”, explică Marian Antalucă, al treilea candidat pe lista pentru Consiliul Local Doljești.

*acesta este un advertorial

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

1 Comentariu

  1. Avatar

    Admin edit: atacurile la persoană nu sunt publicate.

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca