Din cauza programului after school, ISJ bagă în ședință directorii și învățătorii

de | 08/09/2016 | Local

Din cauza discuțiilor legate de after school, directorii și cadrele didactice care lucrează în program prelungit se vor întruni în ședință de lucru cu inspectorul general Viorel Stan. Ședința va avea loc vineri dimineață, la ora 8.30, iar șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Neamț speră ca toate neclaritățile să fie lămurite.

Directorii și cadrele didactice care vor să lucreze în sistem after school au dezvoltat ideea că inspectoratul nu le aprobă așa ceva și vreau să lămuresc acest lucru cu dumnealor. În  rest, sistemul after school este un sistem pe care îl propun cadrele didactice din învățământul primar, este un sistem care nu implică controlul ISJ pe activitatea de după-amiază. Este activitatea lor proprie și independentă. Este ceva în neregulă: inspectoratul se ocupă de sistemul național de învățământ. Ei vor ca după-amiaza să facă o activitate căreia învățătorul îi spune activitate educativă. Eu nu știu, nu am competența de a aproaba așa ceva. Nu-mi pun problema ”da” sau ”nu”, ci îmi pun problema că nu e de competența mea să aprob așa ceva. Ceea ce face un cadru didactic după orele de curs este problema lui personală. Nu pot să-mi exprim opinia cu vrea să facă un profesor în timpul liber. Există legea numită ”școală după școală”, care nu are nicio legătură cu ceea ce se întâmplă acum”, a declarat inspectorul general Viorel Stan.

În același timp, contactați de inroman.ro, reprezentanții Ministerului Educației au promis că vor da un răspuns care să fie detaliat și clar pentru toată lumea, dar că ordinul privind ”școala după școală” nu s-a schimbat din 2013, atunci când a intrat în vigoare și că există posibilitatea ca inspectoratele să fi cerut doar respectarea actelor normative in vigoare, adică programul after school să fie făcut corect din punct de vedere juridic.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.