Mugur Cozmanciuc: „Poporul român are nevoie mai mult ca oricând să rămână unit”

de | 30/11/2016 | Județean, Politică

Mesajul președintelui PNL Neamț Mugur Cozmanciuc cu ocazia zilei de 1 Decembrie:

Astăzi aniversăm Ziua Naţională a României, sărbătoarea de suflet a tuturor românilor. Este momentul în care ne-am amintit cu plăcere şi emoţie de 1 Decembrie 1918, care a fost şi va rămâne evenimentul cel mai important din istoria statului român, înscris adânc în sufletul şi conştinţa românească, un ideal care a îmbinat veacuri de zbucim, speranţă, lacrimi, dorinţă cu clipe de biruinţă. Desăvârşirea unităţii naţionale la finalul anului 1918, prin unirea Vechiului Regat cu Basarabia (27 martie/9 aprilie 1918), Bucovina (15/28 noiembrie 1918) şi Transilvania (18 noiembrie/1 decembrie 1918), a creat un impact pozitiv la nivel mental al românilor. 1 Decembrie este un prilej în care fiecare dintre noi trebuie să aducă un omagiu profund pentru cei care au făcut jertfa supremă pentru apărarea şi întregirea teritoriului naţional. Generaţiei eroice de la 1918, pentru cugetul, curajul, onoarea şi dragostea de ţară îi datorăm respectul nostru profund.

Reiterez aici şi acum faptul că cele mai importante evenimente din istoria României se leagă de istoria PNL. Fie că vorbim despre Proclamarea Independenţei în 1877, pledarea pentru introducerea votului universal în 1892, elaborarea devizei „Prin noi înşine” care este şi astăzi deviza PNL, fie că vorbim de Unirea de la 1 Decembrie 1918, reformele administrative, agrare din perioada interbelică, PNL a fost părtaş la toate aceste momente care au conferit stabilitate românilor. Făcând un arc peste timp, PNL are resursele şi capacitatea pentru a crea astăzi cadrul unei Românii puternice, dar și partidul care a dus România Înainte.

Astăzi, poporul român are nevoie mai mult ca oricând să rămână unit. Încrederea reciprocă trebuie să constituie temelia unei viziuni coerente, în care fiecare dintre noi să aibă un rol bine determinat. „Aripile” identităţii naţionale ale României sunt puternice în ciuda ultimilor ani petrecuţi sub asupicii incerte. Astăzi trebuie să fim mult mai solidari şi să punem umărul la construirea unei Românii puternice, recunoscută pe toate meridianele lumii.

Ultimii 26 de ani au fost marcaţi de provocări şi dezamăgire, de reuşite şi austeritate, de momente bune şi momente mai puţin bune, în care românii şi-au găsit forţa interioară să meargă mai departe. România este astăzi o naţiune care a demonstrat umanităţii că doreşte o schimbare, că are valorile materiale şi umane necesare care să îndeplinească acest lucru. Democraţia a devenit un bun al nostru al tuturor şi trebuie apărată cu orice preţ. România este astăzi capabilă să furnizeze încredere partenerilor ei, să furnizeze stabilitate la nivel regional şi continental.

În 2018 vom sărbători centenarul Unirii. Un moment de reflecţie pentru întregul eşichier politic pentru ceea ce va trebui să construiască pe viitor. De aceea rezultatul alegerilor din data de 11 decembrie va fi decisiv pentru viitorul țării. Participarea fiecărui român la această decizie este esențială. Îmi doresc și sper ca de ziua națională fiecare dintre noi să conștientizeze că România are nevoie de ajutor pentru a merge înainte, de la fiecare în parte.

*acesta este un advertorial

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.