A murit profesorul Gheorghe Spoială, de la “Roman-Vodă”

de | 20/01/2017 | Educație, Local

29 februarie 1956. Și un nume ales pentru a-l desemna învingător: Gheorghe. Peste ani, profesorul Gheorghe Spoială, unul din numele de referință ale Colegiului Național “Roman-Vodă” Roman, profesor identificat cu particularitățile disciplinei predate: o gândire logică, riguroasă, un spirit al cifrelor convertite în teorie economică, un cunoscător al firii omenești, un stoic zâmbind discret din colțul gurii.

Își sărbătoarea ziua reală de naștere din patru în patru ani, după capriciile calendarului, un bărbat matur în ochii căruia juca pofta de viață a oricărui adolescent.

Era greu să pătrunzi dincolo de limitele pe care o timiditate înnăscută le trasase în jurul lui. Nu îi plăcea să vorbească nici despre sine, nici despre familia lui, nici despre carieră. Își iubea fiica și era un bunic fericit, mândru de nepoții lui. Era o autoritate în rândul profesorilor de ”socio-umane”, un formator de performeri, de viitori absolvenți ai facultăților de drept, de economie, de sociologie sau de filosofie, intuind capacitatea intelectuală și valoarea umană a elevilor săi. În anul 2015 a fost distins cu Premiul “Domnul Trandafir”, prin care i se recunoștea valoarea incontestabilă de profesor și de mentor al generațiilor de elevi cărora li s-a adresat pe parcursul a 37 de ani de carieră, fapt pe care l-a trecut sub tăcere cu modestie seniorială.

În interiorul casei, cărțile, care îl înconjurau ca un zid, protejându-l de dezamăgirile lumii, cărțile care îl îmbogățeau spiritual și îi ofereau răspunsuri la dilemele existențiale, cărțile aveau în preajma lor o pisică și o broască țestoasă, simbolizând înțelepciunea, calmul și speranța longevității.

Căldura sufletească, discreția, generozitatea, prezența plăcută în cadrul colectivului profesoral, bonomia dublată de simțul critic, luciditatea în descifrarea mersului vremurilor de azi, rigoarea cu care înțelegea să abordeze materia predată, corectitudinea și fermitatea principiilor completează portretul unui om care nu poate să dispară din memoria colectivă, din sufletul celor care l-au cunoscut.

Acum câțiva ani a suportat drama pierderii fratelui, suplinindu-l în preajma copiilor cu devotamentul unui tată, încurajându-i și bucurându-se de alegerile lor.

Iubea viața și îi prețuia darurile.

Iubea viața pur și simplu, găsind farmecul bucuriilor mici, lipsite de grandilocvență, participând la evenimentele cu aer de camaraderie din cancelarie, jucându-se cu cățeii care se rătăceau prin curtea școlii, privind, la ritualul cafelei de dimineață, cum magnolia de lângă scările corpului A înfruntă trecerea timpului.

Juca tenis, o pasiune care îl ajuta să-și mențină tonusul, elanul, echilibrul fizic și intelectual, care îi confirma structura de învingător.

Ultimul meci nu l-a putut câștiga, luminile stinse consemnând trecerea în amintire.

Dumnezeu să îl odihnească!

* mesaj al prof. Mihaela Tanovici, directorul Colegiului Național ”Roman-Vodă”

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca