Turismul în Neamț, prioritatea administratorului public Oana Bulai

de | 28/03/2017 | Administrație, Județean

Noul administrator public al județului, romașcana Oana Bulai, vrea să facă din județul Neamț un adevărat magnet pentru turiști. În planul de management cu care s-a prezentat la concurs, Oana Bulai a explicat că va respecta programul politic al șefului Consiliului Județean.

Viziunea mea ca administrator public este aceea de a propune proiecte ținând cont de strategia de dezvoltare a județului și programul politic al președintelui Consiliului Județean, votat de nemțeni. Totodată, consider că rolul acestei funcții este de a fi un suport pentru președintele Consiliului Județean și de a-l degreva de lucrurile pur funcționărești. Consider că demnitarul este un promotor al proiectelor de dezvoltare, iar administratorul public este cel care le dă viață, identifică cele mai bune soluții de implementare a acestora, atât din punct de vedere juridic, tehnic cât și financiar. Consider că experiența manageriala dobândită de-a lungul anilor în mediul privat va reprezenta plus valoare pentru actul administrativ pe care îl voi exercita din funcția de administrator public. Astfel, președintele Consiliului Județean va putea să-și exercite funcția de reprezentativitate în raport cu partenerii externi, de a stabili și dezvolta parteneriate strategice, de a identifica și atrage surse de finanțare pentru implenetarea proiectelor de investiții pe care ni le propunem”.

Oana Bulai vrea să realizeze cinci puncte de acces și informare la intrarea în județ pentru ca turiștii să se poată odihni și, totodată, să afle cum se ajunge la punctele de interes din Neamț. Un alt proiect este realizarea unui complex de agrement dezvoltat sub conceptul ”ținutul lui Creangă” – un sat ca pe vremuri, dar și cu facilități precum zonă pentru spectacole, zonă de relaxare, recreere și sport.

Vreau ca județul Neamț să fie scos din anonimat și să se impună ca un veritabil brand la nivel național. Consider că județul Neamț are un potențial turistic uriaș și a suferit din cauza faptului că nu a existat o direcție pe termen lung și o viziune de dezvoltare. Prioritatea mea va fi identificarea și atragerea de investiții în turism, dar și întărirea potențialului de dezvoltare pentru cele deja existente. Județul Neamț beneficiază de un patrimoniu turistic bogat și valoros. Potrivit unui clasament prezentat în Master Planul Național pentru Turism, realizat în anul 2007, județul Neamț se situa pe locul șase din țară din punct de vedere al atracțiilor turistice. Datorită potențialului turistic existent, prioritățile în acest domeniu se concretizează în patru direcții principale: realizarea brandului județului Neamț, dezvoltarea infrastructurii turistice, organizarea de evenimente și promovarea destinației turistice Neamț”, a  precizat noul administrator public al județului.

Oana Bulai și-a început cariera politică în PSD, a plecat la PDL și a fost consilier local la Roman în perioada 2008 – 2012 din partea acestei formațiuni politice. A renunțat o perioadă la politică, după care a revenit în PSD și a ajuns, în iunie 2016, consilier județean. A demisionat câteva luni mai târziu pentru a deveni consilier personal al președintelui CJ Neamț, Ionel Arsene. După demisia lui Vlad Angheluță din funcția de administrator public, Oana Bulai a fost singura care a candidat pe această funcție și care a obținut postul cu o notă aproape de 9.00.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.