Vineri: Bursa locurilor de muncă

de | 04/04/2017 | Economic, Local, Util

Vineri, 7 aprilie, începând cu ora 9.00, va avea loc Bursa generală a locurilor de muncă. Este o acțiune de tradiție, care are loc în fiecare primăvară. Deocamdată, această ediție nu pare să vină cu o ofertă foarte bogată fiindcă până marți, 4 aprilie, și-au anunțat participarea doar 28 de angajatori din 65 invitați la Roman.

Bursa se va desfășura în cele trei locații importante ale noastre, Piatra Neamț, Roman și Târgu Neamț. Pentru Roman, la ora 9.00 așteptăm toate persoanele invitate, dar și orice altă persoană sau agent economic interesat la cantina Liceului Sav. Noi până în prezent am invitat 65 de agenți economici, avem până acum confirmări de la 28 de agenți dar până vineri vor mai confirma și ceilalți agenți. Ca șomeri am invitat 410 șomeri din care cu studii superioare – 25 până acum, repet, și alte personae interesate pot participa la Bursa locurilor de muncă. Oferta pentru bursă cuprinde până în prezent un număr de 168 de locuri de muncă”,  a afirmat Daniel Chirilă, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca