Foto: Concurs de cultură generală între liceele din Roman. Vezi lista participanților și rezultatele finale

de | 11/04/2017 | Cultură, Educație, Local

Liceele din Roman s-au întrecut marți, 11 aprilie, în cadrul concursului de cultură ”De la Dragobete, la sărbătoarea Rusaliilor – tradiție, legendă și istorie locală”. La startul competiției s-au aliniat nouă echipe – fiecare formată din câte trei elevi -, opt ale licelor din oraș și a noua echipă, formată din elevi de școală gimnazială. Fiecare echipă a avut un nume, iar prima literă a denumirii fiecărei echipe în parte formează cuvântul ”Dragobete”. Este a noua ediție a acestui concurs, iar sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor a fost arhiplină cu elevii romașcani, care au făcut galerie competitorilor.

Mă bucur să văd o participare așa de numeroasă și cred că vom avea parte de un concurs fosrte reușit, cu mulți susținători, ceea ce este foarte frumos. Lucrurile care sunt bune trebuie continuate și iată că acest concurs despre tradițiile românești, despre istoria municipiului nostru este binevenit și este un exemplu de bună practică. Mă bucură să văd o prezență numeroasă, o galerie numeroasă pentru cele nouă echipaje. Acest concurs a ajuns la a IX-a ediție și-i dorim mult succes mai departe și să avem mereu o prezență cât mai numeroasă. Vreau să le mulțumesc și cadrelor didactice care s-au implicat în educația dumneavoastră, în dăruirea cunoștințelor pe care ei le posedă și care vă sprijină în viitor și după ceea ce veți termina studiile. De asemenea, vreau să urez mult succes și membrilor juriului care vor avea o misiune foarte grea”, a  afirmat primarul Lucian Micu în deschiderea concursului.

Concursul a durat două ore și jumătate, depășindu-se destul de mult estimarea inițială. Motivul a fost acela că au mers la departajare locurile I și II, locul III și mențiune. Pentru că elevii s-au dovedit a fi bine pregătiți, juriul – format din scriitoarea Violeta Lăcătușu, Cristina Panaite, director al Bibliotecii Municipale și preotul Florin Țuscanu – a fost nevoit să pună mai multe întrebări de baraj înainte de a se stabili clasamentul.

Mai jos este lista completă a participanților, iar clasamentul se află la finalul listei. În funcție de locurile obținute, participanții au primit mascote, diplome participare și premii în bani.

Echipa Decişii – Liceul cu Program Sportiv:

  • Andreea Ursu
  • Denisa Minuț-Marin
  • Dragoș-Gabriel Cimpoeș
  • profesori coordonatori: Lidia Gârbea și Lucica Moisă

Echipa Romanticii – Colegiul Naţional „Roman-Vodă”:

  • Ştefana Petrea
  • Emanuela Băcăoanu
  • Ştefan Alexandru Duminică
  • profesor coordonator: Diana Zăpodeanu

Echipa Adorabilii – Liceul Tehnologic „Vasile Sav”:

  • Raluca Palade
  • Adina Rotaru
  • Ana-Maria Șerban
  • profesor coordonator: Daniela Dăscălița

Echipa Ghiduşii – Şcolile gimnaziale:

  • Andreea Enache – Școala Gimnazială ”Vasile Alecsandri”
  • Bianca Mihoc – Școala Gimnazială ”Vasile Alecsandri”
  • Diana Andreea Grumezescu – Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu”
  • profesori coordonatori: Liliana Moldoveanu, Cristina Aruxandei, Elena Cristina Popa, Alexandru Lezeu

Echipa Ocrotitorii – Colegiul Tehnic „Petru Poni”:

  • Ștefania Adăscăliței
  • Ella Theodora Anghelin
  • Beatrice Gabriela Mocanu
  • profesori coordonatori: Monica Pescaru și Teodora Dima

Echipa Biruitorii – Colegiul Tehnic „Miron Costin”:

  • Delia – Amalia Ianuș
  • Andreea – Georgiana Vieru
  • Ramona – Elena Vieru
  • profesor coordonator: Paraschiva Buciumanu

Echipa Exuberanţii – Liceul Teologic „Episcop Melchisedec”:

  • Ioana Ana-Maria Popa
  • Silviu Chelariu
  • Andrei Vlăduț Grigoraș
  • profesor coordonator: Felicia Hopulele

Echipa Temerarii – Liceul Teologic Romano-Catolic „Sf. Francisc de Assisi”:

  • Gabriela Loredana Nastasă
  • Paul Petrea
  • Sebastian Paul Lucaci
  • profesor coordonator: Aurelia Cristina Balaşcă

Echipa Entuziaştii – Colegiul Tehnic „Danubiana”:

  • Emanuela Bereșoaie
  • Lorena Butnaru
  • Maria Alexandra Dior
  • profesor coordonator: Corina Grumăzescu
Echipa Temerarii – Liceul Teologic Romano-Catolic „Sf. Francisc de Assisi” s-a clasat pe locul al IV-lea (mențiune), echipa Entuziaştii – Colegiul Tehnic „Danubiana” s-a situat pe locul al III-lea, echipa Ghiduşii – Şcolile gimnaziale și-a adjudecat locul al II-lea, iar echipa Ocrotitorii – Colegiul Tehnic „Petru Poni” s-a clasat pe prima poziție, câștigând această ediție a concursului.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca