Director general ApaServ: „De vină a fost vechimea de peste 50 de ani a conductei. Nu se poate interveni în secunda doi, iar Romanul nu are sectorizare funcțională”

de | 04/06/2017 | Administrație, Local

înRoman.ro a discutat cu directorul general al companiei ApaServ, pentru a afla răspunsuri la întrebările ce au survenit după avaria de sâmbătă, 3 iunie, care a lăsat orașul fără apă o zi întreagă.

Sectorizarea rețelei, nefuncțională în Roman

Până acum un an, romașcanii au fost privați periodic de apă pentru intervale de câteva ore, ApaServ motivând întreruperea serviciului prin lucrări de sectorizare a rețelei, adică acele lucrări care ar fi dus la o împărțiere a rețelei astfel încât, în caz de avarie, să nu mai fie necesară întreruperea serviciului decât în zona afectată.

În Roman nu există sectorizare, nu că nu s-a folosit. În Roman nu există posibilitatea localizării a avariilor de genul acesta, astfel încât să nu oprim apa în tot orașul; nu există sectorizare funcțională. Dacă exista, ar fi trebuit să putem localiza tronsonul respectiv, fără să fim nevoiți să oprim toată apa în tot orașul. Eu nu știu ce vi s-a spus atunci când se oprea apa. Eu vă spun care este situația acum. Asta e realitatea.”

Petcu Movilă, director general ApaServ

Cu sectorizare sau fără sectorizare, avaria tot ar fi afectat toți consumatorii din Roman, declară Cătălin Dughir, fost manager general ApaServ.

„La sectorizare nu s-a mai lucrat în ultima perioadă, nici la sfârșitul anului trecut nu s-au mai făcut investiții, dar oricum n-are nici o legătură acum cu sectorizarea. Se poate opri apa separat în zona Abator și în zona Mihai Viteazul. Anul acesta nu mai știu ce este prins în planul de investiții. În zona pieței centrale nu era făcută sectorizarea. Dar, chiar dacă ar fi fost făcută, tot afecta tot orașul, fiindcă a fost afectată magistrala, adică acea conductă care aduce apa în oraș, nu era o țeavă secundară, care să alimenteze doar un cartier.”

Cătălin Dughir, fost manager general ApaServ

S-a găsit vinovatul: timpul

De-a lungul perioadei de criză, în presă și pe rețelele de socializare a plouat cu acuzații: de vină ar fi constructorul parcării etajate că nu ar fi deviat țeava buclucașă, ba administrația locală că nu a supervizat constructorul, ba ApaServ că a preluat rețeua de țevi modificată incomplet. Acuzații au curs din toate părțile, chiar și de la un fost membru al Consiliului de Administrație al ApaServ.

Principala problemă, din punctul meu de vedere, este vechimea conductei de fontă de acolo. Deci nu contructorul; poate influența, într-adevăr execuția lucrărilor de contrucții, se folosesc utilaje grele… dar construcția s-a terminat acum ceva vreme, nu e recent. Și avaria a apărut acum.  A apărut din cauza uzurii în timp. Conductele acestea, la o anumită perioadă de timp trebuie înlocuite. Problema cea mare acolo a fost că acea conductă care a cedat acum este din fontă, este foarte veche, de peste 50 de ani, și a crăpat pe o lungime de trei metri. Complexitatea a constat în faptul că, fiind din fontă, nu s-a putut face sudură și a trebuit înlocuit acest tronson cu PHD, cu două mufe speciale, pe care nu le-am avut pe stoc: a trebuit să aducem una de la Bistrița-Năsăud și una de la Brașov. Nu au existat pe stoc, pentru că avem în magazie alte dimensiuni. Nu putem avea pe stoc tot felul de piese. Sunt, dar nu pentru fontă. Fontă nu se mai folosește de foarte, foarte multă vreme.”

Petcu Movilă, director general ApaServ

apaserv lucratori 2240

Au fost acuzații că s-a intervenit târziu

Principala nemulțumire a administrației locale și a multora dintre romașcani a fost intervenția la câteva ore distanță de la momentul anunțării avariei. Fiind campanie electorală, dialogul s-a transferat în sfera politică, rezultând un meci între PNL și PSD.

La ora 5.00 dimineață, din câte am înțeles de la colegul de la Roman, a fost prima sesizare. Domnul Curcudel (n.r. – Bogdan Curcudel, coordonator pe Roman) a fost sunat imediat. După aceea, el s-a organizat și a intervenit. Toate utilajele sunt de pe zona Roman, iar coordonarea, partea de dispecerat se face de la Piatra-Neamț. Dar trebuie ținut cont de faptul că numai golirea intervenției durează câteva ore bune. De la momentul de când este semnalată avaria, nu înseamnă că în două ore este rezolvată. Se fac anumite manevre, operațiuni de închidere, de oprire a furnizării. Nu se poate interveni pe teren cu buldozerul din secunda doi, ci abia după ce se golește instalația, ori durează mai bine de două ore să se golească instalația. Nu am putut spune când vom relua furnizarea până nu am ajuns la conductă, am văzut ce este afectat și am văzut ce piese avem în magazie. Le-am comandat și, după, când am calcultat cât face mașina de la Brașov și de la Bistrița am putut avea o estimare.”

Petcu Movilă, director general ApaServ

Sâmbătă, 3 iunie, purtătorul de cuvânt al ApaServ nu a răspuns nici la apelul telefonic, nici la SMS. În lipsa unei comunicări oficiale din partea companiei – cea mai în măsură entitate să ofere informații tehnice și corecte, politicienii locali s-au lansat în acuzații gratuite, vrând să mai strângă câteva voturi pentru 11 iunie. Tot din cauza lipsei de informații oficiale și concrete, a fost adus în discuție scenariul  conform căruia constructorul care a făcut parcarea etajată a lucrat fără a respectat avizele emise de specialiști, lucru infirmat de șeful ApaServ . Acesta recunoște că nu a existat comunicare din partea companiei.

”Avem o problemă de comunicare, știu. Aveți dreptate că am comunicat defectuos, dacă am fi făcut-o mai bine nu s-ar fi vorbit despre atâtea supoziții. Nu este de acum această problemă, dar am în vedere acest aspect și vreau să-l îmbunătățesc.”

Petcu Movilă, director general ApaServ

Vestea bună pentru romașcani este că apa nu se mai întrerupe

Nu mai este nevoie să se întrerupă apa; colegii mi-au spus că s-a echilibrat sistemul, s-a încărcat; probabil vor mai apărea mici avarii pentru că a fost golit sistemul și de la presiune, pe conductele vechi e posibil să mai fie mici probleme, dar nimic major. Pe viitor, prioritatea zero este de făcut sectorizare. A doua, de înlocuit aceste tronsoane de rețele foarte foarte vechi. Noi am înlocuit un tronson, dar această conductă mai are, probabil, porțiuni pe care pot apărea probleme.”

Petcu Movilă, director general ApaServ

Mai rămân fără răspuns, deocamdată, câteva întrebări:

  • Lucrarea de la piață s-a făcut corect sau nu? Dacă nu s-a făcut corect, cine a greșit: ApaServ, când a dat aviz pentru deviere rețele și nu a prins conducta de aducțiune de la Pildești, constructorul care nu a respectat avizul, specialiștii (comisie mixtă, cu reprezentanți din mai multe instituții) care au recepționat lucrarea?
  • Când s-a făcut prima sesizare? S-a intervenit în cel mai scurt timp posibil sau nu? Dacă nu s-a intervenit cu promptitudine, cine este responsabil?

Managerul general al ApaServ și-a arătat disponibilitatea de a oferi acele răspunsuri care țin de compania pe care o conduce.

Despre această avarie, în ordine cronologică pe inRoman.ro:

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.