Dosar penal pentru trafic de produse toxice

de | 14/06/2017 | Actualitate, Județean

Polițiștii Serviciului de Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Neamț au verificat, în perioada 15 martie – 2 iunie, starea de legalitate, modul de efectuare a operaţiunilor cu produse de protecţie a plantelor şi condiţiile în care se desfăşoară aceste operaţiuni de către agenţii economici de pe raza de competenţă. Acţiunea a vizat combaterea faptelor infracţionale prevăzute de legislaţia în domeniu şi tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate de comiterea acestui gen de infracţiuni, dar și prevenirea producerii unor evenimente negative ce aduc atingere sănătăţii populaţiei şi mediului înconjurător.

Polițiștii angrenați au verificat 62 de agenţi economici, care sunt autorizaţi pentru operaţiuni de comercializare, de prestări de servicii şi de utilizare cu produse de protecţie a plantelor. În urma activităților desfășurate au fost constatate două infracţiuni: traficul de produse sau substanțe toxice și neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri. Totodată, polițiștii au aplicat trei sancțiuni contravenționale pentru comercializarea produse de protecție a plantelor cu termen de garanţie expirat, în urma abaterilor constate fiind confiscată cantitatea de 200 grame mercur, 300 grame azotat de bariu, 300 grame azotat de plumb, 50 gr de fungicid și un litru de erbicid.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.