Ocoalele Roman și Horia au fuzionat. Ce înseamnă acest lucru pentru proprietarii de pădure

de | 30/06/2017 | Economic, Local

Cele două ocoale silvice din zonă, Roman și Horia, s-au unit și au format un singur ocol mare, care se numește Ocolul Silvic Roman. Această modificare este importantă pentru toți proprietarii de pădure, fiindcă aceștia vor trebui să încheie acte adiționale cu noua structură silvică. Conducerea noului Ocolul Silvic Roman a explicat că suprafața celor două ocoale era la limită și ambele ar fi riscat să se desființeze, dacă nu ar fi fuzionat. În plus, cele două Ocoale silvice nu ar fi fost nici măcar pe zero, ci înregistrau pierderi. Astfel că decizia de unificare a celor două ocoale a fost o necesitate și s-a făcut prin reducerea unor posturi.

Avem un fond forestier comun și o structură a personalului mai suplă. Pentru că multă cheltuială era cu personalul, fiind două ocoale, două structuri, s-a renunțat la o parte din personal și, anul acesta nu știu dacă reușim, dar de la anul sperăm să ieșim cu profit. Personalul de teren a rămas, deocmadată, s-a renunțat la o parte din personalul tehnic și ingineresc dar, în mare măsură, acest personal care a fost scos de pe organigramă a ieșit la pensie, deci nu am lăsat persoane fără locuri de muncă. este vorba despre patru posturi care s-au eliberat până acum în mod natural.”

ing. Ciprian Alungulesei, șeful Ocolului Silvic Roman

Această fuziune a celor două ocoale silvice este importantă și pentru proprietarii de pădure din zonă, fiindcă vor trebui încheiate acte adiționale la toate contractele existente.

Noi avem atât pe vechiul Ocol Roman cât și pe Ocolul Horia, contracte de pază și administrare atât cu proprietarii persoane fizice, cât și cu unitățile administrativ-teritoriale. Urmează, în perioada următoare, să încheiem niște acte adiționale, întrucât s-a schimbat și denumirea ocolului, ca administrator este altă denumire. Tariful s-a schimbat, comasând tarfiul de la ocolul Horia cu tariful de la Ocolul Roman, cum era înainte, acum este un tarif unitar, ele erau diferențiate. Și vor trebui întocmite niște acte adiționale, iar de acest aspect se vor ocupa, în perioada următoare, colegii de la departamentul de păduri private.”

ing, Ciprian Alungulesei, șeful Ocolului Silvic Roman

Fondul forestier al noului Ocol Silvic Roman are în administrare și pază 9.902 hectare de pădure de stat și 2.999 de hectare de pădure privată.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.