Polițiștii, buni la fotbal

de | 05/07/2017 | Eveniment, Județean

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț s-a clasat pe locul al doilea la Campionatul de Minifotbal din județ. Echipa, formată din 15 polițiști din cadrul IPJ Neamț, a participat la Campionatul de Minifotbal organizat la nivelul județului de Asociația de Minifotbal, în perioada septembrie 2016 – iunie2017. În urma celor 26 de meciuri susținute în cadrul acestui campionat, desfășurat sub egida Federației de Minifotbal din România, polițiștii nemțeni au clasat Inspectoratul de Poliție pe locul al doilea.

La această competiție au participat 14 echipe locale din cadrul instituțiilor publice sau a societăților comerciale din județul Neamț, printre care și Inspectoratul de Jandarmi Neamț sau Administrația publică locală. În perioada 23 – 25 iunie 2017, aceeași echipă a fost convocată și a participat la Campionatul Național de Minifotbal al Firmelor și Instituțiilor Publice, clasându-se în primele zece locuri, din cele 42 de echipe care au participat din toată țara.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca