Un proiect derulat la Stănița arată cât de ușor se pot face lucruri mari, atunci când oamenii sunt uniți. Duminică, 10 septembrie, jucătorii de fotbal ai comunei, grupați în echipa Stejarul Stănița, au jucat un amical cu echipa Vulturul Costișa. Meciul de fotbal a fost una dintre activitățile desfășurate în cadrul celei de-a doua ediții a Memorialului Ionuț Segneanu.
Ionuț a fost unul din fiii comunei, fotbalist și fondator al echipei de fotbal din Stănița. La începutul anului trecut, el și soția lui au decedat după ce au fost implicați într-un accident rutier, iar rudele și prietenii au ales să-și amintească despre cei doi într-un mod demn de laudă.
La această ediție a memorialului, oamenii inimoși din Stănița au primit un ajutor necondiționat din Bundesliga (campionatul de fotbal al Germaniei). Alexandru Maxim, jucător în Naționala României și în echipa germană Mainz 05, a donat două tricouri cu autograf. Aceste tricouri au fost scoase la licitație. Unul a ajuns la Primăria Stănița, contra sumei de 800 de lei; va fi înrămat și va fi expus la sediul administrației publice locale. Celălalt tricou a fost licitat de Dragoș Gogu, contra sumei de 200 de euro. Banii vor ajunge la fiica lui Ionuț Segneanu, iar cel care a câștigat licitația îi va dărui tinerei și tricoul, ca o amintire de suflet.
Banii obținuți din licitarea primului tricou vor fi folosiți de echipa Stejarul Stănița.
„Acest memorial este un gest venit din partea noastră pentru familia lui Ionuț. El a fost jucător de fotbal al comunei, a jucat la Laminorul, la Cimentul Bicaz, el era organizatorul echipei locale de fotbal. Din păcate, s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat… Noi a trebuit să ducem echipa mai departe. Acest memorial are loc în perioada în care Ionuț își serba ziua de naștere, el fiind născut pe 23 august. Din motive obiective nu am reușit să facem evenimentul chiar pe 23 august, dar ne bucurăm că este o zi foarte frumoasă. Anul viitor sperăm ca evenimentul să aibă o mai mare amploare. Noi vrem să o ajutăm pe fata lui Ionuț și, mai important, să îi transmitem, în acest mod, că nu a rămas singură.”
Andrei Constantin Nohai, antrenor Stejarul Stănița
Echipa Stejarul Stănița este în liga a V-a, pe locul 13 din 16 echipe. În meciul cu Vulturul Costișa, echipa gazdă a pierdut meciul cu scorul de 1 – 3.
0 Comentarii