Foștii asistați ai centrelor de plasament din Neamț au fost ajuns în atenția unei asociații din Arad. Oferta asociației arădene constă în organizarea unor tabere gratuite de consiliere vocațională în cadrul cărora tinerii beneficiază de cazare, masă și de consiliere din partea unor traineri specializați, care îi vor învăța să realizeze un CV, îi vor îndruma să își aleagă o meserie și le vor oferi consiliere psihologică.
Totodată, în perioada taberei, tinerii vor merge la diverși agenți economici din Arad unde vor putea face practică și vor intra în contact direct cu angajatorii care doresc să le ofere un loc de muncă. La finalul celor șapte zile de tabără, tinerii care doresc vor fi angajați imediat, iar asociația arădeană le va asigura timp de 24 de luni plata chiriei și a utilităților; mai mult, în prima lună după angajare, până vor primi retribuția, li se vor da câte 100 de lei săptămânal pentru alimente.
În plus, tinerii vor fi treziți în fiecare dimineață pentru a se pregăti de muncă până devin autonomi și vor avea asigurată consilierea psihologică gratuită pe durata celor 24 de luni.
„Oferta venită acum de la Arad este deosebit de atractivă și sperăm ca un număr mare de tineri să profite de această oportunitate. Din păcate însă, experiențe similare din trecut arată că nu întotdeauna sunt dispuși să plece în alte zone și nici nu sunt foarte dornici să muncească, preferând ajutoarele sociale.“ Cristina Păvăluță, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț.
În acest moment, în evidențele Direcției se află aproximativ 40 de tineri care au fost asistați ai centrelor de plasament. DGASPC le asigură o serie de servicii precum cazarea gratuită pe o perioadă de maximum un an pentru un număr limitat de tineri merituoși în spațiile proprii ale instituției, facilitarea accesului în centrele sociale ale primăriilor care oferă cazare gratuită, participarea obligatorie la bursele locurilor de muncă, prezentarea săptămânală a ofertelor de locuri de muncă disponibile, a cursurilor de calificare, dar și consiliere în vederea obținerii și păstrării unui loc de muncă.
0 Comentarii