Elevii din Roman vor merge la școală și vor grădinări

de | 18/10/2017 | Educație, Local, Util

Miercuri, 18 octombrie, reprezentanții unităților de învățământ și ai asociațiilor de părinți au fost invitați la Primăria Roman la o ședință de lucru, unde s-a discutat despre posibilitatea înființării în școlile din Roman a unor grădini de zarzavat.

Conform administrației locale, proiectul este implementat în multe din țările europene și își propune încurajarea consumului de alimente în rândul tinerei generații, o responsabilizare a copiilor, precum și o practică utilă pentru laboratoarele de biologie.

Vă propun ca, împreună, să ne implicăm pentru a-i încuraja pe copii să aibă un stil de viață cât mai sănătos, iar acesta depinde și de alimentația lor. Vedem în jur, citim statistici, iar dumneavoastră observați cel mai bine comportamentul tinerei generații, destul de mult înclinat spre fast food, consum de băuturi carbogazoase. Nu generalizăm, nu punem etichete, dar cred că trebuie să privim această problemă în mod responsabil și avem datoria, ca adulți, ca modele, să ne implicăm. Programele naționale ”laptele și cornul” și ”mărul” nu sunt suficiente pentru mulți dintre copii. Vă propun ca, împreună, să identificăm spații în unitățile de învățământ în care să amenajăm minigrădini cu legume, pe care copiii să le îngrijească, să afle calitățile legumelor, să le guste, să învețe să le aibă în propria alimentație.” primarul Lucian Micu

Reprezentanții școlilor au identificat terenuri pentru grădinile cu zarzavat, iar conducerile unităților de învățământ cu spații generoase au propus și încheierea de parteneriate cu alte școli. Profesorii au propus amenajarea de solarii, dar și crearea de livezi. Până vineri la Primăria municipiului Roman vor fi centralizate toate propunerile, iar din primăvară vor fi demarate primele proiecte pilot, în special în rândul grupelor de preșcolari și elevi de gimanziu.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.