Mircea Baniciu va cânta marți la Târgul de Crăciun

de | 18/12/2017 | Actualitate, Cultură, Județean

Seara a treia a Târgului de Crăciun la Neamţ (marţi, 19 decembrie), aduce în faţa publicului artişti de marcă din lumea folkului. În deschiderea spectacolului, de la ora 18:00, pe Platoul Curţii Domneşti, vor cânta membrii Asociaţiei culturale „EU CRED”. Programul lor va cuprinde colinde și cântece de iarnă, atât din repertoriul național, cât și creații proprii, intrerpretate de grupul reunit al asociației. De asemenea, în cadrul acestui program, asociația va prezenta datini și obiceiuri de pe Valea Bicazului, conduși de Daniel Grasu. Ştafeta muzicală va fi preluată de cantautorul adoptat de urbea noastră, Adi Beznă. Programul serii de folk va fi închis de mult apreciatul Mircea Baniciu.

Asociatia Eu credAsociația Culturală „Eu cred” din Tașca, a fost înființată în urmă cu cinci ani, președinte fondator fiind Marius Coșerariu. Scopul înființării acestei asociații a fost acela de a promova actul cultural pe Valea Bicazului, asociaţia propunându-și organizarea de cursuri gratuite de chitară care să se adreseze copiilor din comunele Tașca, Dămuc, Bicazu Ardelean, Bicaz Chei. În prezent, asociația reunește peste şaizeci de copii și tineri, cuprinși în trei grupuri, respectiv: „Florile Ceahlăului” Bicazu Ardelean, „Flori de munte” Tașca și „Floare de colț” Dămuc, grupuri cu care participăm la diferite activități culturale locale, dar și de interes național, spectacole, festivaluri, în special de muzică folk.

Asociația Culturală „Eu cred” este inițiatoarea Festivalului Național de Creație și Interpretare „Dăm Folk”, organizat la Centrul Cultural Tașca, manifestare care reunește anual, în luna iulie, copii și tineri din toată țara. Pentru concertul de marţi, Asociaţia Culturală „Eu cred” va fi reprezentată de următorii artişti: Bianca Iaută, Diana Suciu, Robert Voideș Negustor, Oana Oniga, Paul Caia, Emanuela Butunoi, Lorena Butunoi, Andreea Ciucanu, Petronela Negustor, Lorena Țăpuc, Andrei Ropotoaia, Matei Suciu, Andrei Turnea, Marina Voideș, Cristina Țepeș, Ana Maria Voideș, Marian Iaută, Iustin Popoacă, Sergiu Alexa, Miruna Bilan, Rareș Vivirschi, Radu Caia, Antonio Husari, Alexia Voaideș, Cristina Marin și Elena Ropotoaia și Marius Coșerariu

adi beznaAdi Beznă – Născut la Baia Mare, aşa cum spune chiar el, “într-o iarnă a lui 1968, chiar de Sfântul Neculai, la trei minute după miezul nopții”, a ajuns să locuiască la Piatra-Neamţ, “în orașul pe care îl voi considera mereu un ACASĂ”. A fost membru al mai multor trupe de muzică rock, cele mai reprezentative fiind REBECA și TEUTON. În aceeași perioadă, împreună cu membrii formației, cu Asociația Fun Rock și cu Fundația de Tineret , a organizat Festivalul Tabără Rock ”YOUNG ROCK FOR YOUNG‘S”. A fost organizator pe parcursul a cinci ediții cu participare masivă națională și internațională. În anul 2002 a avut prima prezentare a conceptului “CU LUPII LAOLALTĂ”, constând în lansarea unei ”expoziții de poezie” scrise pe lucrări în acuarelă, mai precis 25 de lucrări în colaborare cu un prieten artist din Piatra-Neamț. În prezent, Activează constant împreună cu prietenul și muzicianul Cătălin Ungureanu în mediul de cluburi, unde sunt promovate evenimentele folk. Împreună cu un alt prieten, poetul Sorin Poclitaru, a gândit, muncit și organizat o serie de evenimente importante pentru promovarea muzicii folk, în special în Bucovina și Moldova.

mircea baniciuMircea Baniciu – născut la Timişoara, a studiat pianul până la 14 ani, iar în liceu a fost atras de chitară, instrument căruia i-a rămas fidel până în ziua de astăzi. Este absolvent al Facultăţii de Arhitectură. Vremea studenţiei a fost una foarte importantă pentru viitorul artistului Mircea Baniciu. În această perioadă este cooptat în celebra trupă “Phoenix” ca solist vocal. Au urmat şapte ani dintre cei mai frumoşi, când, împreună cu noii săi colegi, imprimă patru albume: “Cei ce ne-au dat nume” (1973), “Mugur de fluier” (1974), “Meşterul Manole” (1974), “Cantafabule” (1975). După ce ceilalţi membri ai grupului “Phoenix” au părăsit ţara în 1977, Baniciu îşi continuă cariera pe cont propriu, imprimând în 1979 primul LP ce conţinea piese precum “Hanul ulciorului nesecat”, “Cu marea”, “Dacă ai ghici” şi “Joc”. A urmat un al doilea album, în anul 1981, care ar fi trebuit să se numească “Tristeţi provinciale”, dar cum pe vremea aceea nu era bine să fii prea trist … nu i s-a mai dat nici un titlu. Albumul a avut succes, conţinând printre altele, piese ca “Vara la ţară”, ‘Tristeţi provinciale”, “În tren”’, “Rânduri pentru păsările călătoare”, “Amintire”. Ulterior, a susţinut o serie mare de spectacole în ţară. Au urmat alte două albume musicale – “Ploaia” (1984) şi “Secunda I” (1989), muzica acestuia din urmă fiind scrisă pe versurile lui Dan Verona. A urmat de “Secunda II”, în 1990, pe versurile aceluiaşi autor, album la care a colaborat şi Vlady Cnejevici.

În 1992 a urmat un album cu trupa “Phoenix”, numit “Phoenix 36”, în care au fost reluate piesele de mare success, cum ar fi “Nunta”, “Negru Vodă”, “Anule, Hanule”, “Mugur de Fluier”, “Andrii Popa”. Aproape acelaşi material a fost imprimat şi pe albumul “SymPhoenix”, în 1994. În 1995 apare primul album cu grupul “Pasărea Colibri”, “În căutarea cuibului pierdut”, în care îţi aduce contribuţia cu câteva dintre cele mai mari succese ale sale. Povestea continuă cu “Ciripituri”, în 1997, “Cantece de Bivuac”, în 1999, “Încă 2000 de ani”, în 2002 şi, mai recent, cu “10 ani”.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.