Dezbatere buget 2018: asociațiile de proprietari mai interesate de relația cu Rossal decât de proiectul de buget

de | 31/01/2018 | Administrație, Local

La începutul întâlnirii dintre administrația locală și asociațiile de proprietari, primarul Lucian Micu a luat cuvântul descriind planurile primăriei pentru anul 2018 în domeniile de interes pentru asociații.

Planul multianual de amenajare de alei și parcări va fi continuat și în acest an, planul însumând 16.530 mp de amenajare cu un strat de covor asfaltic și 17.910 mp cu două straturi. Alte 800 de locuri de parcare urmează a se realiza dintr-un împrumut la a cărui documentație se lucrează.

“Numărul de mașini a crescut foarte mult la nivelul municipiului Roman și sunt convins că și pentru dumneavoastră problema cea mai stringentă este aceasta a locurilor de parcare, în ultimii ani am reușit să ajungem la 3.500 de locuri de parcare, numai în ultimul an am construit aproape 500 și mergem mai departe, vom mai amenaja încă aproximativ 1500″

Lucian Micu

Reprezentanții asociațiilor de proprietari au părut a fi mai interesați de relația cu operatorul de salubritate Rossal, arătându-se nemulțumiți de prestația lui, decât de discuțiile pe marginea bugetului.

Cerererile asociațiilor de proprietari:

  • imobilele neîntreținute să fie supraimpozitate;
  • s-au cerut bănci, coșuri de gunoi, și stâlpi de iluminat în zona Policlinicii din centrul orașului;
  • amenajarea unei parcări în zona fostei băi comunale.

În restul dezbaterii, au fost administratori care au solicitat ca Primăria să facă curățenie în parcările de reședință concesionate de proprietarii de autoturisme (obligație care revine concesionarului prin contractul de concesioanre), ca operatorul de salubritate să împartă saci menajeri pe culori pentru colectare selectivă, ca administratorii să fie plătiți în plus de Rossal și ApaServ pentru faptul că strâng banii de la locatari, să se ia măsuri cu delicvenții juvenili și altele astfel de cereri fără nici o legătură cu proiectul de buget pe 2018.

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.