Un nou partid pe scena politică: Pro România

de | 21/02/2018 | Național, Politică

Pro România, partidul înfiinţat de Daniel Constantin, Victor Ponta şi Sorin Câmpeanu, a primit marți, 20 februarie, personalitate juridică, se arată într-un comunicat de presă.

Conform documentului, noul partid vrea să dea o șansă „celor mulți care doresc să facă politică #altfel și care nu se regăsesc în partidele populiste sau rămase în capcana timpului”.

În perioada imediat următoare se va demara procedura pentru constituirea în fapt a acestei formațiuni politice și înființarea de organizații Pro România în fiecare județ, în vederea alegerilor europarlamentare din 2019.

În România se simțea nevoia unui proiect care să facă o #altfel de politică și iată că acum, această idee s-a transformat în partid politic. Ce înseamnă #altfel? De fapt, pentru Pro România #altfel înseamnă normalitate, consecvență, construcție și respectarea valorilor reale. Alături de oameni care fac performanță în domeniile în care activează, ne dorim ca în Neamț Pro România să devină vocea celor care își doresc să facă o #altfel de politică, una bazată pe respect și aplecată spre oameni. De aceea cei care sunt PRO România sunt așteptați în echipa noastră.

Radu Berajan, coordonator Pro România Neamț.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.