Ce spunea Oana Bulai că vrea să facă pentru județul Neamț și ce va face acum pentru premierul Dăncilă

de | 27/03/2018 | Administrație, Județean, Politică

înRoman.ro scria, anul trecut, despre prioritățile noului administrator al județului Neamț, Oana Bulai. Singurul candidat pe post, Oana Bulai a ocupat, în martie 2017, fără emoții funcția din cadrul Consiliului Județean Neamț. La acel moment spunea că vrea  să soată județul Neamț din anonimat și „să realizeze cinci puncte de acces și informare la intrarea în județ pentru ca turiștii să se poată odihni și, totodată, să afle cum se ajunge la punctele de interes din Neamț. Un alt proiect este realizarea unui complex de agrement dezvoltat sub conceptul ”ținutul lui Creangă” – un sat ca pe vremuri, dar și cu facilități precum zonă pentru spectacole, zonă de relaxare, recreere și sport.

Ce s-a făcut la nivelul județului într-un an vedem cu toții, cu ochiul liber. În schimb, județul Neamț a fost scos din anonimat, dar nu datorită unor proiecte deosebite: avem un președinte al CJ Neamț trimis în judecată de DNA, un primar de municipiu trimis în judecată de DNA, un ministru (Dănuț Andrușcă, ministrul Economiei) care abia îngână câteva vorbe. Și, începând de luni, 26 martie, Oana Bulai, inițiată în „Theta Healing, Respiraţia inimii, Shamanism, Respiraţie holotropică, Reiki, Meditaţia prin rugăciune” (după cum reiese din cartea „Ghid cu secrete despre tine”, pe care a lansat-o acum trei ani), se va ocupa de domeniile educație și sănătate, fiind consilier de stat în aparatul de lucru al primului-ministru Viorica Dăncilă.

Oana Bulai și-a început cariera politică în PSD, a plecat la PDL și a fost consilier local la Roman în perioada 2008 – 2012 din partea acestei formațiuni politice. A renunțat o perioadă la politică, după care a revenit în PSD și a ajuns, în iunie 2016, consilier județean. A demisionat câteva luni mai târziu pentru a deveni consilier personal al președintelui CJ Neamț, Ionel Arsene. După demisia lui Vlad Angheluță din funcția de administrator public, Oana Bulai a fost singura care a candidat pe această funcție și a obținut postul. Aceasta este una dintre cele mai apropiate persoane ale lui Ionel Arsene, președintele CJ Neamț.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

2 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.