Freedom House România organizează un nou seminar pentru bloggeri și jurnaliști

de | 18/04/2018 | Acces Europa, Util

Freedom House România, în colaborare cu Reprezentanța Comisiei Europene și Mercury 360, lansează o nouă ediție a programului ”Bursele Europene: Jurnaliști în Dialog”.

Programul se adresează ziariștilor din presa locală și regională – presă scrisă, online, radio, TV -, precum și bloggerilor și jurnaliștilor independenți care sunt interesați să cunoască modul în care Uniunea Europeană influențează viața comunității locale în care își desfășoară activitatea. Proiectul este compus din seminare pentru jurnaliști și bloggeri, ce vor avea loc în lunile următoare.

Alături de Angela Cristea, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România, și de alți vorbitori cu expertiză în domeniu, vor fi dezbătute temele europene ale momentului și evoluțiile politice, economice și de securitate regionale.

Pentru participarea la selecție, cei interesați trebuie să trimită CV-ul și un articol, analiză, reportaj ori material publicat pe blog în care a fost abordată tematica europeană. Materialul trebuie să fie redactat și publicat în anul 2017 sau 2018 și trebuie să fie trimis la adresa:  bejd@freedomhouse.ro, până cel târziu în data de 27 aprilie 2018, cu mențiunea drept subiect al email-ului: Înscriere [prenume] [numeBEJD 2018.

Ca și în anii anteriori, participanții cei mai activi în cadrul seminarelor se vor bucura de o vizită de studii la Bruxelles.

Pentru alte informații suplimentare, persoană de contact este Mădălina Chiriță, coordonator de proiecte Freedom House România, tlefon: 0730 804 374, madalina.chirita@freedomhouse.ro

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.