Pompierii nemțeni au acordat prim ajutor în fiecare oră din luna aprilie

de | 08/05/2018 | Județean, Social

Pompierii nemțeni au acordat prim ajutor calificat în fiecare oră din luna aprilie. Reprezentanții ISU Neamț au precizat că numărul solicitărilor pentru acordarea primului ajutor calificat, a asistenţei medicale de urgenţă sau pentru efectuarea operaţiunilor de descarcerare a fost în creştere în luna aprilie 2018, fiind executate 722 de misiuni (din care 135 intervenţii ale echipajelor de terapie intensivă mobilă), spre deosebire de aprilie 2017 când au fost executate 625 misiuni (din care 135 intervenţii ale echipajului de terapie intensivă mobilă).

Astfel, în medie, pompierii nemțeni au avut 24 de intervenții pe zi, adică una pentru fiecară oră.

Echipajele de descarcerare, prim ajutor calificat şi terapie intensivă mobilă din cadrul SMURD Neamţ au executat misiuni pentru:

  • acordarea primului ajutor calificat şi a asistenţei medicale de urgenţă – 716 misiuni;
  • descarcerarea la accidente rutiere – 3 misiuni;
  • asistenţa persoanelor blocate în apartamente – 2 misiuni;
  • asistenţa persoanelor căzute în locurile publice– 1 misiune.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca