Sunt ani de zile de când mă feresc ca de boală de evenimentele culturale întru frecționarea spirituală a elitei locale. Detest crizele vârstei de mijloc și halucinațiile senectuții, când eterna pasivitate pare cea mai comodă conivență în locul unui cenaclu unde ideile ajung să se izbească cap în cap până la victoria finală. În locul agorei pe care mintea ți-o dictează încă din vremea luptătorului la tinerețe, ai parte de aceleași ziduri ridicate de oameni cu destinul fâsâit. De proiecția inutilă a celebrității închipuite, de veșnicia acoladelor în care își găsesc sfârșitul caracterele simple, oneste.
Sfârșitul de săptămână mă prinse, cu toate acestea, taman în galeria de artă de unde reprezentanții boemi ai romașcanilor pururi nepăsători au asistat la o lansare de carte cu iz politic teleormănean. Cum s-ar zice, o poveste de crezut și de necrezut despre itinerarii machiavelice și destinul flamboiant al unei femei (tinere) de serviciu care ajunge ditamai deputățeasa în Parlamentul României, sub oblăduirea atotputernicului „domn El”. Influență, pantofi cu toc, limuzine de serviciu, compromisuri, beția măririi într-o țară scufundată în mlaștina parvenirii. O intrigă specifică noilor moravuri iliberale bucureștene, ca parcursul neașteptat tur-retur al unui montagne russe deviat de pe șinele conștiinței alterate, dar convertit, în cele din urmă, la sentimentul binefăcător al regăsirii de sine.
Continuarea episodului de culturalizare în masă și scaune mi-a provocat totuși o nespusă bucurie, pe care m-am hotărât să o împart cu fiecare dintre voi. Se face că în raiul ex-muncitorimii laminatoare din Roman, la confluența dintre apatia pensiilor întârziate și rutina ajutoarelor sociale, oamenii iubitori de oameni sunt și iubitori de cărți. Autoarea, Carmen Dumitrescu, a sosit din sudul pârjolit de strălucirea „domnului El” cu 25 de volume pe care cei prezenți le-au cumpărat până la ultimul. Că doar ăsta e scopul unei lansări de carte: să vândă cartea. În memoria colectivă locală, va rămâne drept un eveniment editorial de real succes, organizat de inroman.ro, unde romașcanii anului 2018 au epuizat „Purgatoriul nebunilor” în doar câteva minute. Să o citiți curioși și bine ați (re)venit în paradisul devoratorilor de cărți!
0 Comentarii