O profesoară de la CNRV, premiul I la conferința națională PERFORMED

de | 14/05/2018 | Educație, Național

O studentă din Roman a obținut premiul I al unei conferințe naționale studențești. Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) din cadrul Facultății de Ştiinţe de la Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău a organizat joi, 10 mai, conferinţa PERFORMED – Performanţă şi calitate în educaţie.

Aceasta a fost a VIII-a ediție a acestui eveniment, iar cei prezenți au putut admira și expoziţia lucrărilor artistice ale studenţilor de la programul Pedagogia învățământului primar și preșcolar, expoziție organizată în colaborarea cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.

În cadrul conferinței, studenții din diferite centre universitare care urmează cursurile DPPD, nivel I sau II, au dezbătut teme atractive și actuale din domeniul știintelor educației, fiind abordate trei domenii principale: psihologia educației, pedagogie și managementul clasei de elevi. S-au remarcat prezentări precum impactul formativ al utilizării păpușilor în educația preșcolarilor, metode de evaluare diferențiată în învățământul preșcolar, educația pentru mass-media, violența asupra profesorilor. Din rândul proiectelor prezentate de studenții ce urmează studii universitare de licență, premiul I a ajuns la Alexandra Georgiana Poenaru, cea care a prezentat metode de evaluare diferențiată în învățământul preșcolar. Alexandra Poenaru este în anul III la programul Pedagogia învățământului primar și preșcolar din cadrul Facultății de Litere a Universității „Vasile Alecsandri” Bacău. De asemenea, aceasta predă cultură civică și științe sociale în cadrul Colegiului Național „Roman Vodă” și în cadrul Liceului Teoretic Săbăoani.

Conferința națională PERFORMED a fost organizată cu fonduri de la Ministerul Educatiei Nationale, acordate special pentru desfășurarea activităților exracurriculare. Prezentările premiate de juriu au fost răsplătite cu diplome și premii în bani.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.