Foto: Festivalul Zargidava i-a întors pe romașcani în timp

de | 16/07/2018 | Actualitate, Local

Prima ediție a festivalului Zargidava s-a încheiat duminică seară, pe versurile Lorennei și ale Elenei Gheorghe, după trei zile de evenimente. Deschiderea acestui festival intitulat „istoric” de organizatori a avut loc vineri seară, în Piața Roman-Mușat, acolo unde au fost prezentate asociațiile participante și prgramul festivalului. Ulterior, toți s-au îndreptat, cu torțe în mâini, spre parcul Zăvoi. Pe scena din parc au cântat membrii ansamblului Flori de Mălin.

festival istoric Zargidava 2018 8294Pentru mulți dintre romașcani, activitățile de sâmbătă și duminică au fost cele așteptate: prezentarea armamentului și a ținutelor de luptă, demonstrațiile vechilor meșteșuguri, dansurile nimfelor sunt activități pe care mulți le-au văzut în alte orașe din țară. Membrii  Asociației Tradiția Militară au venit, spre exemplu, cu obiecte din cele două războaie mondiale și o vizită la cortul lor însemna, implicit, o lecție de istorie interactivă și aplicată. Tot ei au fost cei care au recreat fragmente de luptă de la Oituz, din primul război mondial.

Nici asociațiile care au reconstituit luptele daco-romane nu au fost mai prejos, doar că duminică, „războiul” dintre daci și romani a fost scurtat de o repriză de ploaie. Deși nu a durat mult, a fost suficient cât să alunge o parte a spectatorilor.

festival istoric Zargidava 2018 8509Asociațiile care au reconstituit momentele istorice în cele trei zile ale evenimentului au venit din toată țara: Asociația Tradiția Militară (cu soldați români și soldați germani din primul război mondial), grupul  de dansatoare  și romani de la Terra Dacica Aeterna, Historia Renascita – filialele din Constanța și Pitești, gladiatorii de la Garda Apulum, Nimfele Dacice de la Zalău, Asociația Culturală Geto-Dacii din Moldova Festivalul a fost denumit „Zargidava” pentru că în apropiere de Roman a existat o cetate dacică denumită astfel.

Pentru acest festival, administrația publică locală a alocat un buget de 100.000 de lei.

festival istoric Zargidava 2018 8173E un alt fel de festival pe care am dorit să-l propun Romanului. Cred eu că Romanul merita pus pe harta României și din acest punct de vedere. Sper că acest festival a fost pe placul romașcanilor de toate vârstele, a tuturor celor care iubesc istoria, care iubesc tradițiile.

Lucian Micu, primarul municipiului Roman

Datorită calității muzicii și a atmosferei create de membrii asociațiilor ce reconstituie episoade istorice, mulți romașcani au dat un feedback indirect administrației locale, exprimându-și părerea pe rețelele sociale și spunând că astfel de evenimente sunt mult mai potrivite decât altele organizate ori susținute de administrația locală până acum.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.