Atenție unde schimbați banii. Un bărbat a fost înșelat cu 1.000 de dolari

de | 07/08/2018 | Actualitate, Județean

Nevoia de a schimba monedă străină în lei românești îi poate transforma pe unii cetățeni în victime ale speculatorilor. Polițiștii atrag atenția că în luna august, când mulţi dintre românii plecaţi în străinătate revin acasă pentru a-şi petrece concediul împreună cu familiile, se remarcă o creştere a circuitului valorilor monetare şi a tranzacţiilor comerciale. Oamenii legii le recomandă celor care doresc să schimbe valută să o facă doar în centre specializate și să nu apeleze la persoanele de la „colțul străzii”.

Un bărbat din București a crezut că va schimba banii la un preț preferențial și a căzut pradă unui escroc, care l-a păcălit prin metoda „șmen”. Cazul de anul acesta a avut loc în municipiul Piatra Neamț (unde bărbatul din Capitală a fost „ușurat” de 1.000 dolari), dar în anii trecuți și polițiștii romașcani au avut parte de plângeri similare.

Modul de operare intitulat „şmen” este aplicat de suspecţi în momentul când, la un schimb valutar ilegal, cer banii pentru a-i renumăra, dar de fapt acela este momentul în care sustrag sau înlocuiesc suma valabilă cu o suma derizorie și imediat, sub pretextul că în zonă și-au făcut apariția polițiștii, infractorii dispar rapid, iar victima descoperă ulterior că a fost înșelată şi a primit mai puţini bani.

Pentru că astfel de infractori acţionează în apropierea unităţilor bancare şi de schimb valutar, poliţiştii recomandă cetăţenilor să nu accepte astfel de propuneri. În caz de suspiciune, sunaţi imediat la 112 şi reţineţi semnalmentele pentru a le comunica poliţiştilor

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.