După un deceniu, speranță pentru fostul Club al Copiilor

de | 09/08/2018 | Administrație, Local

Fostul Club al Copiilor de pe strada Cuza-Vodă, una dintre cele mai frumoase clădiri din oraș dar și dintre cele mai degradate, ar putea renaște. Primarul Lucian Micu a discutat cu cel care îi păstorește spiritual pe armenii din România și spune că Arhiepiscopia Bisericii Armene din România, adică proprietarul imobilului, a manifestat un real interes pentru reabilitarea clădirii.

Am avut odiscuție foarte bună cu PS Datev Agopian. De altfel, aceasta este a doua discuție, prima a fost în urmă cu câteva săptămâni la București. De fiecare dată ma simțit deschidere și dorință de implicare, o premisă foarte importantă de la care se poate construi ceva benefic pentru comunitate. Eu am vrut ca imobilul să ne fie dat nouă în administrare pentru o perioadă de 25 de ani, dar varianta aleasă a fost aceea prin care Arhiepiscopia Bisericii Armene în România se va implica activ pentru reabilitarea fostului Club al Copiilor. Eu le-am dat idei pentru atragerea de finanțări nerambursabile și ei vor să înceapă cât mai repede documentația. Vor plăti, în primă fază, pentru realizarea unui studiu de fezabilitate.

Lucian Micu, primarul municipiului Roman

Clădirea a rămas pustie din 2008, după ce chiria percepută de proprietar pentru funcționarea Clubului Copiilor Roman acolo a fost majorată, suma fiind mult prea mare pentru fondurile de care dispunea Inspectoratul Școlar Județean Neamț. Între timp, imobilul s-a deteriorat constant: acum crește un tufiș în balconul de la etaj, vegetația a invadat părți mari din acoperiș, în timp ce pe alte laturi ornamentele arhitecturale au căzut, iar perimetrul din jurul  clădirii a devenit „toaletă publică”.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.