Virusul West Nile „dă târcoale” județului Neamț

de | 30/08/2018 | Județean, Sănătate

Virusul West Nile „dă târcoale” județului nostru. Până acum, din Neamț nu a fost  raportat niciun caz de îmbolnăvire, dar situația prezentată joi, 30 august, de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, arată că în aproape toate județele vecine Neamțului există cel puțin un caz de îmbolnăvire din cauza acestui virus, transmis prin înțepătură de țânțar.

În Botoșani și Suceava s-a înregistrat câte un caz, în județul Bacău sunt 4 cazuri de îmbolnăvire, în timp ce în județul Iași sunt deja 13 cazuri de îmbolnăvire, dintre care un deces.

Reprezentanții Ministerului Sănătății susțin că nu se poate vorbi de o epidemie, dar că îmbolnăvirile din cauza West Niles au apărut cu trei săptămâni mai devreme anul acesta decât în alți ani.

Recomandările specialiștilor pentru populație sunt urmatoarele:

  • să evite expunerea la țânțari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi și pantaloni lungi,
  • să utilizeze substanțe chimice repelente împotriva țânțarilor,
  • să împiedice pătrunderea țânțarilor în casă (plase protecție la ferestre),
  • să utilizeze substanțe insecticide în locuință/în jurul locuinței,
  • să asigure desecarea bălților de apă din jurul gospodăriei,
  • să îndeparteze recipientele de apă stagnantă și gunoiul menajer.

 

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.