presshub.ro: „Tratament de urgență” pentru Spitalul Județean de Urgență din Galați cu 16 milioane de euro, fonduri europene

de | 26/09/2018 | Bani Europeni

Banii europeni atrași prin proiectele de reabilitare reprezintă un „tratament de urgență” pentru o unitate sanitară ce risca să ajungă în pragul colapsului: cel mai mare și mai important spital din județul Galați va fi reabilitat din temelii și extins cu fonduri europene. Investițiile în Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați se ridică la peste 16 milioane de euro și se vor face prin intermediul Programului Operațional Regional 2014-2020. În urmă cu 46 de ani, sub numele de Spitalul Județean Unificat Nr. 1, la Galați era înființată una dintre cele mai mari unități medicale cu paturi din țară. Construit după model englezesc, edificiul care adăpostea cel mai mare spital din județul Galați și din județele limitrofe număra nouă etaje și trei niveluri la subsol. Pe de altă parte, înființarea unui spital de o asemenea anvergură a avut la bază și considerente despre care s-a vorbit mai puțin în…

Citește tot articolul!

pentru disclaimerArticol realizat pentru PressHub.ro în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio. Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

Articol scris de inRoman.ro

Cotidian online independent.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.