Încă un demers pentru autostrada Iași – Târgu Mureș

de | 16/10/2018 | Național, Politică

Demersurile pentru realizarea autostrăzii Iași -Târgu Mureș sunt atât de multe, că li s-a pierdut șirul. Niciunul dintre acestea nu vine, însă, din partea guvernanților care au putere de decizie, ci doar din partea societății civile și a politicienilor din opoziție.

Cel mai recent demers aparține deputatului romașcan liberal Laurențiu Leoreanu, care a trimis o scrisoare deschisă către ministrul Transporturilor, Lucian Șova.

În aceasta, deputatul Leoreanu amintește de poziția tranșantă a comisarului Corina Crețu (vezi aici video) referitor la construirea autostrăzii și cere date exacte pentru realizarea obiectivului de investiții. În același timp, parlamentarul susține că proiectul realizării autostrăzii A8 din fonduri europene este o prioritate a PNL.

Domnule ministru, vă solicităm imperios să demarați procedurile pentru finanțarea construcției autostrăzii Iaşi- Târgu Neamț – Târgu Mureş din fonduri europene. De asemenea, vă rugăm să ne comunicați un termen pentru demararea și finalizarea construcției autostrăzii. Dacă nu aveți capacitatea, la ministerul Transporturilor, de a pune pe hârtie solicitarea de finanțare, respectiv solicitarea pentru studiul de fezabilitate pentru autostrada Iași-Târgu Neamț-Târgu Mureș, vă rugăm să ne spuneți urgent acest lucru. Pentru că dacă nu sunteți în stare, nu-i nicio problemă, facem noi această solicitare, pe care apoi trebuie doar să o transmiteți mai departe Comisiei Europene. Moldova are nevoie să fie legată printr-o autostradă de celelalte regiuni istorice ale României și trebuie să încetăm cu această abordare păguboasă și, în anul Centenarului – sintagmă dragă guvernului Dăncilă-Dragnea – să facem și altceva decât să inaugurăm statui și să organizăm festivități. Domnule Șova, sunteți parlamentar de Bacău, reprezentați regiunea Moldovei, ar fi o rușine inclusiv pentru dumneavoastră să nu demarați acest proiect important, indiferent de consecințele politice.

Regiunea Moldovei înregistrează un PIB pe cap de locuitor cu aproximativ 40% mai mic decât media națională, iar lipsa unei conexiuni între Regiunea de Nord- Est și Vestul țării îi determină pe investitori să evite județele Moldovei. Domnule Șova, dacă autostrada Iași-Târgu Neamț-Târgu Mureș nu este o prioritate, atunci care sunt priorităție voastre? Moldova trebuie unită cu restul României și cu Europa prin autostrada Iași – Tg. Mureș iar Partidul Național Liberal își asumă realizarea cu prioritate a acestui proiect major de infrastructură cu finanțare de la Comisia Europeană.

  • scrisoare deschisă a deputatului Laurențiu Leoreanu către ministrul Transporturilor

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.