presshub.ro: Dinastii politice pe Clisura Dunării: Două surori au ajuns primărițe după ce soții lor, ambii primari, au intrat la închisoare pentru corupție

de | 03/12/2018 | Bani Europeni

Cercetat într-un nou dosar pentru fraude din fonduri europene, Omer Radovancovici, fost primar în comuna cărășeană Pojejena, are antecedente grele. Supranumit „Prințul Clisurii”, Radovancovici a făcut pușcărie pentru contrabandă și organizare de grup infracțional. Pentru a asigura continuitatea la „domnia” comunei, Primăria Pojejena s-a „moștenit” în familie, de la primar la nevastă, Mira Radovancovici. Miza, deși poate părea surprinzător, este că se pot strânge averi consistente chiar și într-o comună cu 3000 de locuitori. La indigo, frâiele primăriei din Socol, care face parte din rețea și din „dinastie”, au fost preluate, după condamnarea fostului primar Valentin Ghiță – prins delapidând proiecte cu fonduri europene –, de soția acestuia, Olguța Ghiță. Sora Mirei Radovancovici. Vestea că Omer Radovancovici, cândva capul contrabandei de pe Clisura Dunării și om de casă al fostului baron de Caraș-Severin,…

Citește tot articolul!

pentru disclaimerArticol realizat pentru PressHub.ro în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio. Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

Articol scris de inRoman.ro

Cotidian online independent.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.