Județul Neamț, fără ambulanțe TIM

de | 29/01/2019 | Județean, Sănătate

Cele două ambulanțe de Terapie Intensivă Mobilă (TIM) pe care le are județul Neamț sunt trase pe dreapta. Cea de la Roman nu este funcțională de la sfârșitul lunii noiembrie 2018, după ce a izbucnit un incendiu la compartimentul motor al autospecialei.

Medicii romașcani speră ca ambulanța TIM să redevină funcțională în cel mai scurt timp.

Deja de la sfârșitul lunii noiembrie nu mai funcționăm și mașina nu s-a mișcat din locul în care s-a produs incidentul. Astfel încât aș ruga să punem din nou umăr de la umăr, să facem presiune și să putem funcționa din nou pentru că noi suntem cei care vedem zilnic cât este de necesară această mașină și că pacienți care ar necesita asistență în pre-spital ajung cu mașini personale sau alte situații… Iar eu sunt romașcancă și îmi pasă ce se întâmplă cu familia mea, cu cei din jur.”

dr. Maria Tălmăcel, șef Centrul Primiri Urgențe Roman

Cei care trebuie să se ocupe de rezolvarea problemei sunt reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț. Aceștia sunt obligați să găsească soluții rapide și legale pentru ambele ambulanțe TIM, cea de la Piatra-Neamț având o defecțiune la motor. În cazul ambulanței TIM de la Roman se caută, împreună cu asiguratorul, mai multe variante: stabilirea costurilor și efectuarea reparației sau declararea de daună totală și achiziția unei autospeciale noi. Până atunci se are în vedere trimiterea la Roman a unei ambulanțe TIM de la Buzău, dintr-o „rezervă” a Inspectoratului Genrral pentru Situații de Urgență.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.